*Incep prin a spune ca in acest moment copiez povestea de pe primul meu blog. Am scris-o intai acolo, asa ca o transcriu si aici, pentru a o putea continua. Ca parca e pacat de ea. Deci, sa nu ma acuzati ca am copiat-o de aici. *

A fost odata ca niciodata un tinut numit Putulesti. Era un tinut atat de jalnic incat locuitorii sai ar fi vrut sa-i spuna “Plin de rahat” dar nu li s-a dat voie.

Prea multi locuitori nu avea acel tinut, deoarece rata mortalitatatii o intrece cu mult pe cea a natalitatatii, ceea ce era si normal in conditiile in care puturestenii care nu se sinucideau fugeau peste hotare, iar in ceea ce priveste nou-nascutii, era cam dificil pentru ca nu exista nimeni in tot tinutul cu care sa doreasca cineva sa se culce. Norocul lor era ca nu prea aveau multe modalitati de a se sinucide la dispozitie. De otravuri nu aveau bani, sa se arunce de la fereastra nu puteau, ca locuiau cu totii in bordeie de un metru jumate inaltime, franghia pe care o foloseau se spanzure era singura din tot tinutul asa ca dupa cativa ani in care au facut-o posta de la unu la altu s-a tocit si s-a rupt.

Nu aveau nici macar motive de a trai, saracii puturesteni. Tot tinutul era stancos si desertic, ca nici macar buruienile nu cresteau acolo. Singurele animale care traiau pe aceste taramuri erau cainii maidanezi care mancau sobolani, sobolani care mancau gandaci si gandaci care mancau progeniturile cainilor maidanezi. Cei mai satuli erau comunitarii, ca pe langa sobolani mancau si bataie de la puturesteni.