Pissing people off as a hobby

Once upon a time something happened.

Metode de gonit ciudatii

May16

Că am magnet la ciudaţi, se ştie. E lucru dovedit ştiinţific, s-a făcut un studiu asupra mea, studiu supervizat de membrii Academiei Române de Investigaţie a Fenomenelor Inexplicabile. Aşa am păţit-o şi azi, când am dat nas în nas cu un grup de puştani… ciudaţi. Aşteptam pe cineva şi văd trei puradei cum îşi făceau de lucru pe stradă. Era un puştan cam cu un cap mai mic ca mine şi doi păstârnaci de juma’ de buletin, vorba aia, doi la litru. Şi ghiciţi cu ce îşi ocupau ei timpul? Le dădeau palme peste fund fetelor care treceau pe stradă… La un moment dat eu venit şi către mine, nu ştiu ce a vrut să zică cel mai măricel că mie îmi urla Norther în căşti. I-am aruncat o privire din aia de /:) combinat cu -_-” şi şi-a luat repede zborul. E drept, nu e ca şi cum ar fi fost cine ştie ce întâmplare dar nah, deja m-am săturat să se apropie de mine toţi ciudaţii aşa că am început să mă gândesc la posibile soluţii pentru a scăpa de astfel de situaţii.

O primă metodă ce mi-a trecut prin creieraş a fost să mă fac super-duper-uber metalist, din ăla de sperie lumea pe stradă. Mă mai „bulk-up”-uiesc puţin, că şi-aşa sunt în plin proces de îngrăşare, să par mai impozant, îmi las un ditamai bărboiul de viking, lung, zburlit şi eventual şi împletit. Îmi mai bag şi-un belciug în nas, nişte brăţări cu ţep stil black metal kitschos, îmi mai trag şi una bucată tricou cu chestii groteşti pe el şi mă va ocoli lumea cu siguranţă pe stradă. Eventual mai adaug şi o pereche de bocanci pe care să îi port zilnic vara asta şi îmi va asigura cu siguranţă transpiraţia picioarelor un veritabil con de linişte. Dar nah, nu se poate, nu sunt păros şi nu pot să îmi las barbă :( Nu merge…

O altă metodă ar fi să o iau în direcţia opusă. În loc de big-bad metalist, mă fac cocalar mafiot. Îmi las burtă, să vadă lumea că mă respect şi am bani să mănânc bine, îmi bag un lănţoi la gât să mi se vadă valorea şi îmi mai trag şi un tricou mulat pe care să scrie „Asigurat de mafie”. Ca metodă suplimentară, cum văd pe unu’ că se apropie, cum o să scot telefonul şi o să încep să vorbesc cât mai tare, să mă asigur că mă va auzi ăla: „Bă, vezi să vii cu băeţii la mine să îl batem p’ăla, să aduci săbiile şi batele de baseball şi vreo douăj’ de băeţi, cu maşinile, să îi spargem tot familionu’, să moară dujmanii mei”. Aş intimida cu siguranţă toţi adversarii. Problema ar fi că aşa aş intimida şi pe altcineva :)) Probabil că dacă m-ar vedea aşa ar trânti un „WTF? O_o No way, bye!” şi ar face stânga’mprejur. Deci nu merge…

O a treia metodă, la care m-am gândit ceva mai tarziu, ar fi să put. A transpiraţie, a şosete nespălate, a ce vreţi voi. Să vrea omu’ să se apropie de mine şi să-i chelească nasul şi să înceapă să-i plouă cu fire de păr peste buze. Dacă mai trec şi la un meniu de ceapă şi usturoi, să las dâră de putoare în aer când deschid gura, succesul e garantat. Naiba s-ar mai apropia de mine. Dezavantajul ar fi că nu s-ar mai apropia nici cine vreau eu so… nu merge nici asta.

O a patra metodă ar fi să îmi angajez nişte gărzi de corp, tot văzusem azi nişte nenea de la Urs Guard. Ce, numai Becali şi aia cu fiţe să aibă? Dar eu ce-am? De fapt, ar trebui să îmi asigure statul gărzi de corp. Să se dea un fel de examen, cu comisie and all. Să te bage într-o cameră cu ciudaţi şi în funcţie de cât de mulţi atragi, să îţi dea statul nişte namilăi pe post de bariere anti-freaks. Pe de altă parte, la ce noroc am eu, presimt că o să nimeresc numai gărzi ciudate. Parcă şi văd… presimt că pe una din gărzi o va chema Mirciulică, va fi gay şi se va da la mine. O să mai am o tanti gardă, pe nume Didina, ce va avea 156 de kilograme şi 7 straturi de colăcei pe burtă şi probabil se va rostogoli peste mine când vom coborî scările. Bye bye, slim Cedik, welcome flat version of me >.> No way! Şi-aşa, Jenică, cea de-a treia gardă, va fi cea care va fugi cu portofelul meu în timp ce eu mă voi zbate sub tanti de deasupra mea! Nope, nici asta nu merge.

O a cincea şi ultimă metodă, să fie 5, număr magic cu diverse implicaţii ezoterice, microcosmice şi macrocosmice şi bla bla, ar fi să nu mai ies din casă dar lucrul asta ar creea atât de multe probleme încât bleh… nu merge.

Voi aveţi vreo sugestie pentru mine? Plătesc celui care mă ajută valorea sa în aur!!!111

posted under Cum sa...
29 prostii s-au debitat pe-aicea la postu' cu

“Metode de gonit ciudatii”

  1. avatar Amy Nu avea ce face pe data de May 17th, 2009 pe la ora 8:39 am si freca menta pe blogu' asta:

    Imbraca`te in femeie si lasa`ti trasaturile barbatesti sa se observe :-?? (daca esti unul de`al lor,n`au ce sa`ti faca) sau ia`ti ceva,un costum de samurai,peruca,o sabie si`ti garantez ca te vor ocoli a.k.a daca faci cosplay pe strada lumea se uita ciudat la tine -__- si`ti fac poze.Am experimentat pe pielea mea.Da macar te lasa in pace ^_^”"

  2. avatar cineva Nu avea ce face pe data de May 17th, 2009 pe la ora 2:52 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Las’ ca ma fac Nichita si te apar eu de ei :-"

  3. avatar Spark Nu avea ce face pe data de May 17th, 2009 pe la ora 3:16 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Să-ţi pui un lanţ de aur cu un medalion pe care să scrie “Lanţ de Aur” :))
    Să vezi cum o să te respecte toţi cocalarii… :))

  4. avatar miru be Nu avea ce face pe data de May 17th, 2009 pe la ora 3:23 pm si freca menta pe blogu' asta:

    ce bine că ai oferit totuşi câteva metode de a goni ciudaţii.nu ştiu de ce,dar şi pe mine mă urmăresc la tot pasul,deşi încerc să par “dură” şi “indisponibilă”

    o altă metodă ar fi ca atunci când cineva “suspect” se apropie de tine,să începi să vorbeşti singur vrute şi nevrute,dând impresia că eşti nebun.poate aşa te lasă în plata Domnului.

  5. avatar cedik Nu avea ce face pe data de May 17th, 2009 pe la ora 4:01 pm si freca menta pe blogu' asta:

    @Amy: Ar fi tare ideea ta. Tot sun fan anime, nu ar fi cine stie ce chestie sa fac cosplay. Dar pe de alta parte, daca se va strange lumea ca la circ in jurul meu? Nu stiu… tare mi-e teama sa nu cad din lac in put
    @Cineva: Dar daca ramai tu asa cum esti, ce are? :-w
    @Spark: Buna idee, merge cu metoda 2. S-ar imbina de minune, sa imi place cum gandesti :))
    @Miru: Heh, m-a vazut pe mine odata o baba vorbind singur vrute si nevrute (handsfree powah!!111) si m-a impins pe scari cand coboram din tren. Nu stiu cat de inspirat ar fi sa repet faza #-o

  6. avatar Maura Nu avea ce face pe data de May 17th, 2009 pe la ora 6:04 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Latra sau miauna…merge intotdeauna…sau daca se ia de tine, sari tu primu pe ei, sa vz ce o iau la goana…la tzigani, daca sari tu primu’ la bataie, o tulesc aia de numa…cu conditia sa nu fie prea multi…daca-s peste 3-4, o iei la goana.
    O alta metoda e sa ma angajezi pe me pe post de garda de corp, si te asigur ca nu se ia nimeni de tine. Cand imi deschid eu gura, si incep sa vorbesc, aia incep sa-si doreasca moartea. Le zic faza cu casetele, le zic bancuri, aceleasi 2-3 bancuri de n ori si incep sa aberez. Sa vezi ce rapid se cara. xD
    Si mai sunt multe metode. Nu e nevoie sa te ingrasi, de preferat nu o fa, pt ca fraierii se iau mai degraba de unu gras decat de unu slab, pt ca cica ala gras e mai fraier. :P

  7. avatar Lulu Nu avea ce face pe data de May 17th, 2009 pe la ora 8:38 pm si freca menta pe blogu' asta:

    I liked the part with:”welcome flat version of me”NU ma mai puteam opri din ras:))
    Metode ca ciudatii sa te evite?Ai grija sa nu pici in extreme ce pe urma nu doar ciudatii o sa te deranjeze ci toata lumea.
    Vrei sa stii metoda mea?Cum ii vad ca ma ochesc incep sa recit ceva de genul: “radiatiile gama nu sunt deviate de campul magnetic sau electric dar nu pot penetra peretii grosi de plumb.” Cand baietii cocalari aud asta de la mine, se inderpateaza de obicei cu fraza:”aaa, scuze te-am confundat”, iar babutele vor sa se inchine cand aud cuvantul “penetra”, dar ma lasa in pace zicand “o scuzam mama, ca invata mititica”.Functioneaza intotdeauna.Dar nu stiu daca raditiile gama sunt genul tau.Tu poti incerca teoria relativitatii, numai cand ma gandesc la mustata lui Eistein vreau sa merg cat mai departe:))

  8. avatar Deea Nu avea ce face pe data de May 18th, 2009 pe la ora 7:56 am si freca menta pe blogu' asta:

    Daca aplici primele 3 metode s-ar putea sa iti croiesti drum in orice multime, indepartand nu numai ciudati :)) , iar ultima te va solicita prea mult datorita fanelor si ziaristilor care te vor urmari :> .

    Apropo de indepartat ciudatii, am fost zilele trecute ca orice om la biserica, iar o tanti foarte nervoasa ca din greseala se mai atingea lumea de ea, a scos o cruce de lemn din geanta si ridicand-o a grait ” Daca va mai atingeti de mine, va spun parintelui “… in urmatorul moment s-a eliberat acel perimetru =)) ;;) .

  9. avatar cedik Nu avea ce face pe data de May 18th, 2009 pe la ora 9:13 am si freca menta pe blogu' asta:

    @Maura: Daca tu latri si rozi oase, nu inseamna ca si eu as face la fel :))
    Iar daca te iau pe tine ca garda de corp… cum mai scap de tine pe urma? :-" De asemenea, cine a zis ca vreau sa ma ingras? >.>
    < ,<
    I'll never ever ever be fat! Vreau sa imi pun la loc masa musculara pierduta, nu colacei pe burta si sunculita pe corp :|
    @Lulu: Ma bucur ca ti-a placut ;)) Imi place metoda ta, pana acum mi se pare cea mai tare si mai usor de aplicat :)) Cu ocazia asta mi-am reamintit de o faza similara, pe care am aplicat-o cand eram prin liceu si care a mers :-?
    Eram pe strada, ascultam Drowning Pool – Bodies la casti si cum era strada destul de goala, melodia tare (si la propriu, si la figurat), m-am apucat sa o fredonez si eu, la un nivel sonor destul de sesizabil. Si ma apuc eu sa cant, ma ia valul, si cand ajung la refren, la partea cu growl-urile, bag un: “Let the bodies hit the FLOOOWRRRRRRRRRRRRRRRRRRRGRRRRRRRRRRH!!!!11″ de vad cum o femeie care tocmai atunci venea spre mine o ia frumusel in partea stanga si ma ocoleste la vreo 3 metri distanta, in timp ce se uita la mine cu o mutra de “doamne-fereste si apara-ma de rele” :))
    @Deea: Crucea aia mi se pare supereficienta :)) Ar merge sa ma imbrac mereu in negru si sa umblu cu o cruce imensa de metal dupa mine, sa o tin ca un fel de sabie la brau. Jumatate ar crede ca sunt preot, jumatate ar crede ca sunt ninja. It’s a win-win situation :>
    Btw, tu cum ai reactionat la tanti cu crucea? :-"

  10. avatar ady_x Nu avea ce face pe data de May 18th, 2009 pe la ora 12:38 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Îl iei pe Rotaru cu tine.

  11. avatar miru be Nu avea ce face pe data de May 18th, 2009 pe la ora 2:57 pm si freca menta pe blogu' asta:

    (doar pentru ca simteam nevoia sa o spun)
    sunteti dementiali,ma!=))

  12. avatar Amy Nu avea ce face pe data de May 18th, 2009 pe la ora 3:34 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Defapt,da! Faci cosplay,te lasa in pace.Dar daca vei face,sa nu ajungi ca tipul asta [url=http://i149.photobucket.com/albums/s64/sora_angel_star/1182147026771.jpg]Epic Fail Of Cacashi Cosplay xD[/url]

    No,rlly now .__.

  13. avatar Deea Nu avea ce face pe data de May 18th, 2009 pe la ora 5:10 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Btw, tu cum ai reactionat la tanti cu crucea? :-"

    Sincer, am tulit-o direct in fata…nu parea prea aerisita la mansarda si mi-e ca ma trezeam cu una in cap :-S .

  14. avatar Amy Nu avea ce face pe data de May 18th, 2009 pe la ora 7:50 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Cosplay-atul is a good idea.Dar! (mereu exista si un “dar”) Daca te veri imbraca asa ( http://i149.photobucket.com/albums/s64/sora_angel_star/1182147026771.jpg ) iti garantez ca nu vei avea prea multe sanse. ( Sorry,totally off,but I lol`d too hard at that photo.Iar daca nu te prinzi CICA e Kakashi..)

  15. avatar Shin Nu avea ce face pe data de May 18th, 2009 pe la ora 7:59 pm si freca menta pe blogu' asta:

    si cat ziceai ca imi oferi pa zi in postu` ala de ” bodygoard ” ? :D

  16. avatar Maura Nu avea ce face pe data de May 19th, 2009 pe la ora 9:22 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Nu scapi de mine, asta-i ideea :))
    Neah, e de ajuns sa-mi deschid gura si sa incep sa aberez, trust me, cand fac asta, oricat de breaz ar fi el / ea, nervii nu ii vor rezista prea mult =))

  17. avatar Iusty Nu avea ce face pe data de May 20th, 2009 pe la ora 6:55 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Ady a avut o idee genială =)) Singura problemă e că sari mai rău la el din lac în puţ decît cu altceva xP
    Eu nush ce să zic, n-am prea avut ciudaţi prin jur, oi fi eu mai ciudat decît ei sau nu se obosesc cu mine ;)) Dar rămîi slab, it sucks to be fat, whatever the reason :P

  18. avatar Magda B Nu avea ce face pe data de May 22nd, 2009 pe la ora 4:08 pm si freca menta pe blogu' asta:

    stai pe langa mine:-?? eu nu am parte de ciudati…acum doua zile eram in statie si printre noi era un “viking” cu cersitul. am fost singura pers la care nu a venit;))
    eram cu fetele in bucuresti, la unu noaptea cautam gara de nord…si am mers prin tot orasul( o ora si un sfert ne-a luat sa o gasim) si in tot timpul asta nu s-a luat nimeni de noi:>

  19. avatar Byby Nu avea ce face pe data de May 22nd, 2009 pe la ora 7:35 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Muta-te pe Luna. ^^

  20. avatar Mizc X Esem Nu avea ce face pe data de May 23rd, 2009 pe la ora 11:08 am si freca menta pe blogu' asta:

    Mars is alwayz a solution…

  21. avatar miru be Nu avea ce face pe data de May 23rd, 2009 pe la ora 1:00 pm si freca menta pe blogu' asta:

    …aşa că pentru Magda ar trebui să găsim metode de atras ciudaţii.

  22. avatar cedik Nu avea ce face pe data de May 24th, 2009 pe la ora 10:40 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Hmm… ma uit la ce mi-ati spus cu totii pe aici… :-?
    Cred ca in ritmul asta o sa ajung eu insumi un ciudat :))
    Ma voi atrage singur si voi face implozie :>

  23. avatar andera Nu avea ce face pe data de May 26th, 2009 pe la ora 10:27 am si freca menta pe blogu' asta:

    Fa cum fac eu mereu…daca mai esti cu cineva si ii vezi pe aia ca se apropie poti sa incepi sa bagi apropo-uri legate de aia (nu chestii rele,dar pur si simplu)…
    A II-a metoda este sa dai jos o casca si sa dai muzica la maxim…singura conditie este sa urle Dimmu Borgir in casca si crede-ma ca o sa te lase in pace.
    Si trei,incearca sa faci rost de injuraturi intr-o limba slava….sau invata injuraturi in latina apoi striga asta pe strada Astfel de oameni se tem de astfel de lucruri…

    E testat,am parte zilnic de asa ceva pe strada :D ,iar daca iti pastrezi firea si o faci sa para ceva normal,nu o sa te considere nimeni ciudat.

  24. avatar cedik Nu avea ce face pe data de May 26th, 2009 pe la ora 6:52 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Dimmu Borgir? Aia nu e nimic pe langa ce mai am eu prin telefon :))
    Sa vedem… aveam Silencer, Behexen, aveam si Dimmu, dar am uitat ce album, aveam Shining si multe altele aka un pack cu underground black metal de pe RMT.

  25. avatar irisim Nu avea ce face pe data de May 28th, 2009 pe la ora 12:42 am si freca menta pe blogu' asta:

    Apar si eu, cu intarziere, dar cu o idee geniala (sper ca nu am mai fost spusa pentru ca nu am citit toate comentariile). Fa-ti o copie de buletin si trage-ti o dunga rosie pe ea, apoi atarn-o de gat. Iti garantez ca nu mai trece nimeni pe langa tine. =))

  26. avatar cedik Nu avea ce face pe data de May 31st, 2009 pe la ora 2:20 am si freca menta pe blogu' asta:

    Heh, sa iti zic eu o faza, Irina.
    Aveam un coleg in liceu care stia un astfel de individ, cu buletinul impodobit. Spunea ca in caz de bataie, ceva, nu se chinuie sa vina cu baietii, cu tiganii si asa mai departe. Il chema pe-ala si gata. Putea si sa te omoare, ca nu pateai nimic.

  27. avatar Yulobo Nu avea ce face pe data de June 6th, 2009 pe la ora 11:04 am si freca menta pe blogu' asta:

    @Ady – nu te lua de Vali. -_-

    @Cedik – Wha, missed ya, guys. x3 Leagă-ţi un ceas la gât şi gata. :X

  28. avatar SugarHighDD Nu avea ce face pe data de February 19th, 2010 pe la ora 11:02 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Poti oricand sa te prefaci schizofren daca te baga in seama…sa “vezi” chestii pe care ei nu le vad. Sau sa “auzi”, ca in Harry Potter^^
    Sau sa le vorbesti in alta limba.

    Si ca sa te evite de la distanta…body languageXD cum ce body language? Cand ai atatea modele de la care sa inveti: Orochimaru, dr. Stein, Mayuri Kurothushi si altii. Desi asta seamana cu solutia 1.

    Solutia 3: “Nu ar trebui sa stai atat de aproape de mine. Se ia… A, nu mai stiu cum ii zice, e un nume prea complicat, dar doctorul mi-a zis sa nu-mi fac planuri pentru vacanta de vara” macabru, dar de dragul linistii tale…
    (vorbeste viitorul medic din mine; scuze, azi am dat examen la anatomie patologica)

  29. avatar cedik Nu avea ce face pe data de February 20th, 2010 pe la ora 1:32 pm si freca menta pe blogu' asta:

    Esti la facultatea de medicina? @_@

Email will not be published

Website example

Your Comment: