Header image

Cand eram mic

Posted by cedik in Baiet fiind...

M-a apucat recent mania cu Farmville, joculeţul acela de pe Facebook în care ai o ferma unde plantezi tot soiul de chestii, creşti animale şi alte activităţi de genul aceasta. Dacă mai are cineva cont pe Facebook, să îmi zică şi mie că mai am nevoie de vecini pentru a-mi mări ferma. Că am astfel de ocupaţii nu e de mirare.

Am avut de mic veleităţi de agricultor. Crescut în umbra bunicului meu, unul dintre cei mai mari proprietari de teren din comună şi petrecându-mi vacanţele de mic la ţară, în aer liber şi printre legume şi cereale, mai aveam şi creierul spălat de Cutezătorii, Avântătorii, Temerarii şi alte reviste pentru copii de pe vremea comunismului, găsite prin pod, şi care povesteau cu patos despre tineri copii care aveau propriile lor recolte. Păi cum, eu, viitor geniu, să mă las mai prejos? Ţin minte şi acum prima mea recoltă. Cum tentativa de a face rost de un petic al meu de pământ în grădina bunicului nu a avut succesul scontat, am zis să încep de jos. Pe măsură ce aş fi strâns bani din grâne, mi-aş fi cumpărat propriul teren arabil. Şi-am început cu o boabă de porumb plantată într-o găletuşă de nisip umplută cu ţărână. Grădinar precoce, talentat şi ambiţios, îmi udam boaba în fiecare zi, descântând-o de deochi, că prea creştea frumos, şi măsurând-o zilnic. Dar visele mele de a deveni un mogul în domeniul plantaţiilor de porumb au fost sfărmate şi călcate în picioare, atât la propriu cât şi la figurat, când băiatul popei mi-a smuls frumuseţe de vlăstar de porumb din găleata şi l-a aruncat pe jos.

Ani mai târziu am intrat în domeniul comerţului. Într-un fel. Îşi făcuse sor’mea un magazin şi mi-am făcut şi eu unul, ca să nu mă las mai prejos. Vindeam fiecare ce găseam prin curte şi ne aveam singuri de clienţi. Banii erau făcuţi din frunze de liliac pe care sor’mea, un fel de Mugur Mihaiescu, îi semna cu pixul, ca să nu pot să îi falsific eu cu uşurinţă. Bineînţeles, o asemenea măsură nu mă putea opri pe mine. Înarmat cu un pix, frunze şi multă răbdare m-am pus pe falsificat bancnote. În doar cateva zeci de minute devenisem unul dintre cei mai bogaţi cetăţeni ai statului, cu vreo cateva milioane, în frunze. I-am spart însă repede, am cumpărat o tricicletă ruginită şi vreo câteva cutii de pateu goale. Şi parcă şi o piatră. Deh, nu prea aveam cine ştie ce marfă la magazinele alea.

Am avut şi talente de inginer. Îmi făcusem odată un roboţel de lemn, care avea articulaţii la genunchi şi coate, precum şi încheieturi, un fel de replică stângace a Macaron oan (Macross One de fapt, după cum urmă să aflu peste ani de zile). Dar m-am plictisit repede şi am intrat în domeniul construcţiilor de imobiliare. Ţin minte că o ajutasem pe sor’mea să îşi facă un ditamai viloiu’ la păpuşile Barbie, plus o piscină cimentată, ca să nu se scurgă apa din ea ca dintr-o simplă groapă. Dar n-a ţinut mult faza asta, preferam să fac alte lucruri mai sadice cu păpuşile ei. Pe lângă faptul că le tăiam vârfurile mâinilor şi picioarelor cu unghiera, mai făceam şi tot soiul de experimente mengeliene, schimbând între ele mâinile şi picioarele, sau sucindu-le cu faţa la spate. Parcă îi şi spintecasem capul uneia ca să vad cum Dumnezeu făcea de îşi închidea ochii singură când o culcai pe spate.

Cel mai mişto a fost când m-am făcut super-erou. Sau luptător. Aveam o bază secretă (o gaură’n perete) în care îmi depozitasem costumul de luptă: nişte pantofi vechi, o cârpă lungă ruptă dintr-un şorţ de-al bunicii mele, pe care mi-o legam pe cap stil Rambo, un lunceag (nunchak pentru necunoscători), un băţ de mătură şi parcă şi sabia lui Ştefan cel Mare, pe care mi-o făcusem singur dintr-o bucată de fier ascuţită la polizor şi câteva bucăţi de lemn pe post de mâner.

Sabia asta a lui Ştefan cel Mare era spaima gardurilor, că tot dădeam cu ea în ele, încercând să îi testez tăişul. Şi-am avut şi arcuri, arcuri rezistente cu coardă din sârmă de covrigi. Aveam şi săgeţi din lemn cu vârf ascuţit, şi-o tolbă pentru ele. Îmi lipsea ţinta dar ce să-i faci, nu le poţi avea pe toate.

Una peste alta, am fost un copil destul de tâmpit. Sincer mă mir cum de nu mi-am rupt nici un os, chit că mi-am spart capul de vreo câteva ori.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

15 Responses

  • Niciun os? Awesum desu. Eu mi`am rupt si mainile si picioarele si mi`am spart capu` de 2 ori pentru ca am cazut din copac,de pe garaj,de la etajul 1,am alunecat pe gheata si am cazut cu capu` de o treapta de ciment so yea. Daca tu erai copil afurisit,da` eu? De fapt [filozofie] daca fiecare om ar scrie despre copilaria lui,multi ar scrie doar o pagina,deoarece liek boring lief with boring things,altii ar scrie o carte ca noi asa[/filozofie]

    Amintiri din copilaria lui Cedik. Nu suna rau nu?!? :)) )) O sa se vanda mai bine ca painea =)) Si deja tac :-B Too mush stress si prea multe teste initiale maine(azi)1!11!11!!!!!11!!!!

    fAck fridayz DX

    Edit: “8 – |” ya disappoint me DX Nu corespunde cu skype`ul T_T

  • cedik says:

    Mai, si eu am cazut din copac, am sarit de pe casa de vreo cateva ori, m-am cocotat pe un fel de balcon la tara, iar distractia mea preferata era sa dau inconjurul curtii fara sa ating pamantul aka mergeam pe gard pana cand ajungeam la vreo casa/hambar/mini-cladire pe care ma cataram. Tin minte ca de pe una din cladiri trebuia sa sar pe cea a veceului ca sa ajung mai departe.
    Plus ca am avut noi odata o chestie, la Buzau, un fel de cablu lung, legat de un copac inaaaaaaaaaaalt, undeva pe la vreo 7-8 m daca nu si mai mult, iar celalalt capat legat de un copacel de 1.5 m si coboram pe cablul ala tinand un fier in forma de U intors si cu manere, cum coborau aia prin filme de pe o cladire pe alta.
    Ocazii am avut si eu destule, foarte multe chiar, dar n-a fost sa fie… inca

  • Crystyna says:

    suna tare ideea cu “amintiri din copilaria lui Cedik” :D daca o sa scoti pe piata, vreau si eu un exemplar cu autograf :D

    revenim…ai povestit foarte frumos si comic, si nu tre’ sa zici k ai fost un copil ‘tampit’ pt ca toti am fost asa. (imi placea sa ma joc de-a magazinul, sau cu papusile :)) )

    pacat ca generatiile astea au alte chestii pe creier. rectific. generatiile astea nu prea mai au creier. -_-“

  • H. says:

    cam asa faceam si eu (tot cu sora’mea), doar ca desi tu nu ti-ai rupt nimic, eu am reusit sa-mi despic piciorul in 2 cu toporisca pentru ca taiarea in 2 a capatanelor de rasarita mi se parea o ocupatie extrem de fascinanta.

    scena:
    mamaia: ai grija sa nu-ti dai peste picior!
    ma uit la ea si-i spun serios: da mamaie!
    poc(!)
    daniela: au.

  • D.V.I.K. says:

    @cedik

    erai un mic ninja !! naruto 2 .. lasa ma sa ghicesc faceai si figuri . sincer cred ca orice baiat facea asa ceva .

    Daca te as pune iarasi sa faci ce faceai tu sigur iti vei rupe o mana sau nici macar nu o sa te mai atingi de acel cablu (daca mai exista )

  • rdv says:

    ” le tăiam vârfurile mâinilor şi picioarelor cu unghiera, mai făceam şi tot soiul de experimente mengeliene, schimbând între ele mâinile şi picioarele, sau sucindu-le cu faţa la spate. Parcă îi şi spintecasem capul uneia ca să vad cum Dumnezeu făcea de îşi închidea ochii singură când o culcai pe spate.” – si pe mine ma faceau copil ciudat doar pentru ca imi placea sa ma joc mai mult cu masinute si nu cu papusi. Ce lume…

  • Deea says:

    Oho, ce CV impresionant :D . Asta e cel mai important, sa ai amintiri frumoase din copilarie, sa ai ce povesti.
    Eu si verisoara mea i-am distrus plantatia de ” bostani ” bunicii mele, pentru ca ne era pofta, si am dat cu toti de pamant pana am gasit unul copt :-" . Am mai pus bobocii de rata in santul cu apa ce trecea prin fata curtii, si s-au duuuuuuuuuuuuus pana si-a dat mamaia seama :)) . Ce vremuri, ce vremuri.

  • D.V.I.K. says:

    Eu aveam ceva cu copacii , dc nu ma suiam eu intr unu nu ma simteam eu bine si cred ca si acum am ceva cu copacii (cand nu ma vede nimeni ma mai sui indiferent ca am 21)

    @Deea cam asa si faceam si eu , doar ca eu puneam pui de gaina in galeata cu apa sa vad daca stiu sa inoate.
    :)) ce vremuri !!! ……. deci daia noi romani santem dusi cu capu :))

  • cedik says:

    @Crystina: Eu chiar am fost un copil tampit, nu ai tu idee. Aici am povestit doar lucrurile care puteau fi povestite fara a imi fi jena (nu prea mare) de mine, ca altfel…
    Am avut de exemplu o trupa de hip-hop la un moment dat si vroiam sa construiesc ozn-uri. Ce zici de asta?

    @H.: Si mie imi placea sa tai chestii folosind cutitul, fierastraul, toporul, bomfaierul si tot asa. Nu am reusit niciodata sa imi dau cu toporul in picior, desi imi place sa tai lemne, dar mi-am scapat in schimb cutitul in picior, am intrat cu palma intr-un cui si era sa imi tai buricul unui deget cand ciopleam o bucata de lemn (am avut noroc ca s-a oprit cutitul pe la jumatatea drumului)

    @D.V.I.K.: Nu fii asa sigur. Chiar vorbeam odata cu Alex si ii povesteam de faza aia, cu cablul, si ii spuneam ca daca o sa am vreodata casa la tara, cu copaci and stuff, o sa imi fac iar asa ceva. :D

    @O anume domnisoara: Heh, si cu masinutele ma jucam. Le sapam garaje subterane, le faceam piste de curse… Cel mai misto era insa cand faceam barcute pe care le puneam prin baltile de apa formate in gropile neasfaltate de pe strada.

    @Deea: Eu mai furam oua de prin cuibar si aruncam cu ele peste gard la vecini. Ma tenta forma lor aerodinamica, era perfecta pentru aruncari :D
    Bostani nu stricam decat ca sa fac felinare.

    @D.V.I.K. (din nou): Te inteleg, si eu ma suiam in toti copacii in care puteam :)) Era tare distractiv si nu ma simteam bine daca nu ajungeam in varf, sa pot sa privesc in departare.

  • Magda B says:

    Cum adica Mugur Mihaiescu? Nu cumva..Isarescu?:-/

  • cedik says:

    Isarescu, nu am fost atent

  • Maura says:

    Am cont pe facebook, dar eu sunt cu yakuza lords :))

  • Crystyna says:

    ozn-uri, scuze ca te-am subestimat :)) trebuie sa recunosc ca de imaginatie cu siguranta nu duceai lipsa :)

  • Lulu says:

    Tin minte ca si eu aveam “magazin” insa era destul de bine aprovizionat ( fel si fel de conserve, cutii si sticle goale) aveam tejghea si rafturi si chiar si o masina de scris veche pe care o foloseam pe post de casa de marcat…si eu eram mai jmechera :D aveam bani din plastic de la pachetele de guma (nu era zi in care sa nu-mi iau macar un pachet).Aveam ditamai groapa cu nisip la bunici si acolo construiam piste si castele su iaz si sant de apa, sau ma urcam in podul cu fan cu prietenii tocmai pentru ca bunicii nu ma lasau ( la un moment dat ne grabeam sa coboram ca eram aroape despitati si o data in graba noastra o prietena nu a observat ca era ditamai gaura intre scanduri si a picat pe acolo =)) a ajuns la “parter” instantaneu cu oprire in iezlea cailor).Tin minte ca si eu picam din copaci, odata mi-am dat drumul ca toanta si am picat daramand si un gard, apoi aveam pe genunchi crescuta o umflatura mutanta =)) . ce vremuri…ce vremuri

  • Gee says:

    :)) ) am ras cu lacrimi in doua reprize citind postul. Ceva probleme cu mansarda , intr-adevar :))
    Zicea cineva intr-un comment pe aici de oua. Si eu imi aduc aminte ca faceam omleta din oua clocite in spatele casei unei vecine, in cutii de conserve… daca ma nasteam in China acum eram o prospera femeie de afaceri.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>