Header image

Predica domnului profesor

Posted by cedik in Uncategorized

Pe domnu’ profesor l-au chemat într-o zi să ţină o predică la biserică. Nu prea ştia ce să spună dar nici nu putea să refuze o ofertă venită din partea părintelui Teodosie, aşa că a acceptat.

Trebuie să menţionez înainte de a începe că dom’ profesor nu era un profesor veritabil şi nici nu fusese vreodată. I se spunea însă aşa pentru că era o idee mai deştept decât restul, sau cel puţin se credea mai deştept, şi nu contenea a da sfaturi tuturor celor pe care îi întâlnea: cum să facă aia, cum s-o facă pe ailaltă şi tot aşa. Teoretic, un astfel de comportament nu îţi aduce tocmai respectul şi admiraţia celorlalţi şi în nici un caz un titlu de „dom’ profesor”, decât poate cu titlu ironic. Oamenilor nu le place să fie bătuţi la cap cu ce să facă, nu le place să primească sfaturi decât dacă le cer, nu le place să se simtă nepricepuţi şi să vină altul care să creadă că ştie el mai bine. Nu, omul însuşi ştie el cel mai bine. Practic, situaţia stătea invers.

Locuind într-o zonă uşor mai înapoiată, rămasă cu câteva zeci bune de ani în urmă, cel puţin ca mentalitate, exista încă în rândul cetătenilor acel respect pentru persoanele o idee mai şcolite. Spun „o idee mai şcolite” pentru ca dom’ profesor nu avea neapărat nişte clase în plus dar apucase să facă liceul într-un oraş ceva mai mare şi nu cel natal, lucru care îi oferea nişte puncte bonus faţă de ceilalţi.

Am menţionat aceste lucruri pentru că este destul de important faptul că dom’ profesor nu era un profesor real din cauza a două motive importante, pe care le-am uitat însă.

Oricum, acestea fiind spuse, ar cam fi cazul să ne întoarcem la predica pe care domnu’ profesor trebuia să o ţină. Nu avea absolut nici o idee. Nici măcar nu ştia exact cum ar fi trebuit să sune acea predică dat fiind că în biserică se holba la picturile de pe pereţi şi arareori asculta cuvântul preotului. Şi chiar dacă ar fi ştiut ce este aceea o predică tot nu s-ar fi priceput să o scrie fiind lipsit de absolut orice brumă de talent artistic. Pe bune! Cea mai frumoasă compunere a lui, pe care o avea încă lipită pe-un perete, data din clasa a IV-a şi suna cam aşa:

Iarna

Iarna ninge şi e frig. Afară e zapadă. Copii are sanie şi bulgări. Bulgării sunt din zăpadă.

Afară este frig.

Ce frumos e iarna!”

Primise 10 pentru că fusese singurul care nu greşise acordul subiectului cu predicatul în toate propoziţiile, ci doar într-una singura. Greşeala cu „copii” nici măcar învăţătorul nu o sesizase.

Ori, să pui un astfel de om să ţină o predică într-o biserică era puţin cam prea mult, slujba era deja plicticoasă prin definiţie. Ar fi putut să plagieze o pildă din Biblie dar avea nişte oarecare standarde morale şi nu ar fi recurs la un asemenea gest.

A început atunci să se gândească la viaţa sa, la amintirile din copilărie, de când era liceean şi de când lucra la poştă (acum fiind pensionat pe caz de boală) doar, doar de-o găsi un subiect. Şi a stat aşa o noapte întreagă neştiind ce să pregătească. A doua zi, cu cearcăne la ochi şi obosit până peste poate, s-a întâlnit împlător cu părintele Teodosie care, cu o reală sfială şi jenă în gesturi şi vorbire, i-a spus că trebuie să anuleze oferta cu predica deoarece a primit dispoziţii de la partid ca după slujbă să vină unii de la sediu şi să împartă găleţi şi cutii de chibrituri în loc de predică că deh, vin alegerile în curând.

„Slavă Domnului”, se gândi dom’ profesor, „cu asta votez sigur!”

Dacă ar fi fost dom’ profesor mai înţelept nu şi-ar mai fi făcut griji degeaba, cam toate pildele, predicile, moralele şi concluziile din perioada asta se rezumă la electorale

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

One Response



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>