În mod normal sunt genul căruia, vorba domnului Ţepeluş (fost profesor de economie şi filozofie în liceu), i se fâlfâie de politică şi cu atât mai mult de votare, procedeu anevoios şi istovitor care presupune să ieşi duminica din casă în scopuri non-distractive. Cu toate acestea, în lumina ultimelor evenimente, m-am trezit în această dimineaţă cuprins de un avânt de responsabilitate şi spirit civic şi cum oricum aveam de aşteptat până să termine upgrade-ul cel de la Hosgator (long story, schimb hostul, povestesc altădată dacă e), am zis să mă duc şi eu să văd cum e.

Teoretic, eu sunt genul ăla de alegător, sau pseudoalegător mai bine zis, care poaaaaaaaaate că ar vota dacă ar veni oamenii cu urna la el la uşă. Poate. De altfel, consider că aşa cum cei cu dizabilităţi beneficiază de o urnă mobilă, aşa ar trebui să beneficieze şi leneşii! Păi? Ce lenea mea…

Oricum, pe la vreo 10 să zic, mi-am învins lenea şi am zis să mă duc. Nu de alta dar aflasem că cică ar fi secţii de votare la toate liceele şi cum eu stau lângă unul am zis că nu o să am mult de mers. În plus, mă şi gândeam deja la cum o să îi dau eu mesaj lui Alex şi o să râd de ea şi o să îi spun că eu am fost cetăţean responsabil şi am votat şi ea nu şi hahahaha! Ha!

Liceul Spiru Haret e foarte aproape de mine. De fapt, pot să văd spatele curţii liceului pe fereastra. Ataşez „poza” aici.

Cu toate acestea, mi-am adus aminte că odată, când încercam eu să ajung acasă pe undeva prin spate, ajunsesem din greşeală la intrarea în liceu şi nu pe strada mea  (asta se întâmpla prin anul I, când de-abia mă mutasem şi nu ştiam încă drumul spre casă foarte bine). Şi mă gândesc că probabil că eu stau lângă internatul de la liceu, care e aproape de liceul propriu-zis însă nu în aceeaşi locaţie

Şi mă apuc. Şi merg. Şi merg. Şi văd oameni pe stradă mergând în aceeaşi direcţie şi mă gândesc: „I-ote, dom’le, alţi cetăţeni responsabili”. Şi merg, şi văd secţia de vot în depărtare iar inima începe să îmi bată cu putere. Şi ajung… şi văd că era de fapt o casă şi am greşit strada. Şi fac la stânga. Şi fac iar la stânga şi mă întorc de unde am plecat (pic) şi mă gândesc cum am fost eu să votez şi n-am găsit secţia de vot. Văd însă în ultima clipă un cuplu de bătrâni ce atunci ieşeau din casă şi îi întreb dacă ştiu cum se ajunge la liceul Spiru Haret.

„E acolo, în spate la blocul ăla”, îmi arată bătrânelul. Şi mă uit în direcţia degetului său… „Blocul ăla” era blocul meu… O… k…

Reiau traseul (pic here) şi mă gândesc că na, acum dacă tot am ieşit din casă… Hai să mă duc de data asta în direcţia care trebuie, spre liceu. Şi ajung la o şcoală la intrarea căreia scria: „Secţie de votare” şi un număr pe care l-am uitat.

Intru în şcoală. Văd un nene gardian şi o gramadă de bătrânei. Oh, şi taţi sau mame cu copilaşi, târâţi de mână la vot. Şi toţi bătrânei erau pe capul copilaşilor, mai ceva ca nişte ulii, că ce drăgălaşi sunt, că să-i lase pe copilaşi să voteze şi alte lucruri similare.

Un nene bătrân, un fel de oficial de acolo, întreba care mai e din Făt-Frumos (o stradă presupun). Toţi erau de acolo, în afară de mine. Mă mai uit pe perete, văd că e încercuită lista cu secţii şi printre străzile repartizate acolo nu se regăsea şi a mea. A mea era trecută la Spiru Haret, liceul. Cum nu ştiam care Dumnezeu e procedura, cu cine trebuie să vorbesc şi ce să fac, şi mai era şi coadă am plecat. Ştiam că voi regreta şi mă ofticam că am ieşit din secţie, că am bătut atâta drum degeaba şi că nici măcar n-am votat da’ zău că mi se făcuse scârbă şi lene.

Şi o iau la stânga, să ocolesc prin direcţia opusă să nu fac iar drumul înapoi pentru a doua oară. Când, doi paşi mai încolo… INTRAREA IN SPIRU HARET!

„Mă, ce mama mă’sii!?!” mă gândesc eu. Data trecută când ajunsesem la intrare nu pe acolo o luasem, cum de se mutase intrarea în partea aia?

În fine, calul de dar nu se caută la dinţi. Intru în liceu, merg în faţă, intru în clădire. Mă rog, mini-coadă, babe care nu ştiau cum să completeze şi n-auziseră de faza cu referendumul şi întrebau cum se votează acolo, alea-alea. Mă întreabă nenea dacă vreau să votez şi pentru referendum, îmi ia buletinul, îmi da buletinele de vot, ştampila şi intru în cabină.

Mă uit aşa… în scârbă, la buletinele de vot. Erau făcute probabil din hârtie igienică reciclată. Aşa hârtie gălbejită şi subţire n-am văzut nici la ziarele care putrezeau la ţară în pod de zeci de ani.

Mă uit pe urmă la buletin. Vreau să reduc numărul de parlamentari? Bag ştampila pe NU!

Vreau parlament unicameral? NU! Împăturesc frumos buletinele şi mă uit la ăla cu preşedintele.

Iniţial vroiam să măzgălesc buletinul dar am constat că am uitat markerul acasă. Plus că s-ar fi cunoscut prin hârtia aia transparentă. Nu vroiam să îmi sară în cap bătrânelul de la urne că am “cărcălit” mândreţe de hârtie de vot. L-am votat până la urmă pe Cernea, doar el a salvat parcul Carol din Bucureşti, un loc de care mă leagă deja o mulţime de amintiri plăcute cum ar fi de exemplu picnicul de astă vară cu Alex. Oricum nu o să iasă preşedinte.

Ies din urnă, predau ştampila, îmi iau buletinul. THOSE BASTARDS!!! Mi-au lipit o hârtiuţă pe spate!!! M-am dus să votez, nu să îmi pângărească aia buletinul! Nesimţiţii!

Dar faza cea mai tare, de departe cea mai tare, a fost când am observat uşa şi gardul din faţă, cealaltă ieşire/intrare în liceu.

Stau la 50 de metri de secţia de vot. Am aflat după ce am căutat-o vreo 20 de minute.