Header image

Altfel

Posted by cedik in Baiet fiind...

Când eram mic şi îmi petreceam copilăria la bunici, unul dintre cei mai interesanţi săteni era nea Nae. Nea Nae era vecinul nostru de peste drum. Ce era interesant la el era modul în care mergea. Nu îmi mai aduc aminte şi din ce motiv însă ştiu sigur că nea Nae mergea şchiopătând.

Mersul lui şontânc mă intriga şi mă fascina chiar mai tare decât unghia lungă de la degetul mic al frizerului, un alt personaj pitoresc. Am fost considerat precoce pentru că la foarte frageda vârsta de 3-4 ani i-am imitat mersul lui nea Nae şi l-am arătat şi bunicului meu. Nu mi se părea pe atunci că fac ceva greşit, nu râdeam de el, nea Nae avea doar un mers diferit, un mers curios şi, de ce să neg, amuzant, însă nu genul ăla de amuzant de care râzi şi arăţi cu degetul, ci un amuzant pe care îl aplauzi şi îl priveşti cu gura căscată. Acum mi-e ruşine de ce am făcut atunci, îmi dau seama că poate l-am făcut să se simtă prost.

Mai târziu, ajungând în clasa I, am avut un coleg care vorbea foarte fonfănit. Ştiţi voi… avea un accent nazal extrem de pronunţat. Cum am făcut însă parte din una dintre ultimele generaţii de copii normali (fără nici o supărare, cititori mai tineri, ştiu că nu e ceva universal valabil), nici eu, nici colegii mei nu prea am băgat în seamă lucrul ăsta. Era mai greu de înţeles uneori dar în rest era doar un alt copil de 7 ani. Ne jucam cu toţii în pauze, ne certam, ne împăcam. Cum erau toţi copiii.

La vreo lună sau două după ce a început şcoala ne-a ţinut învăţătoarea o mini-cuvântare în care ne spunea că e mândră de noi că nu am râs de colegul nostru şi nu ne-am purtat diferit cu el. Nu ştiu de restul, dar eu îmi aduc aminte şi acum cat de debusolut m-a lăsat atunci discursul învăţătoarei. Mi s-a părut fără rost… de ce nu ne-am fi purtat la fel cu el? Vorbea mai ciudat dar era tot unul de-al nostru, n-avea cinci picioare şi zece mâini, normal că îl tratam la fel.

După discursul ei am început să îl privesc altfel pe colegul meu. Aflasem ca nu era ca noi. Am încercat să îl evit ca nu cumva să îl discriminez din greşeală sau să mă port diferit cu el.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

11 Responses

  • Cristina says:

    “Cum am făcut însă parte din una dintre ultimele generaţii de copii normali”, desi sunt o cititoare mai ‘tanara’, nu m-am simtit ofensata, ba chiar am ras copios =)) da, nu se poate aplica in general, dar am observat si eu degradarea asta a generatiilor.

    oricum, dragut articol :) poate va mai urma unul asemanator plin de alte persoane ce si-au lasat amprenta asupra memoriei tale? :D

  • eu...evident says:

    prin simplul fapt ca l-ai evitat te-ai comportat diferit fata de el…profa respectiva ar fi trebuit sa tina un discurs despre cum ati reusit sa o acceptati pe ea exact asa retardata cum e..
    ma intreb daca il stiu pe nea Nae:-?

  • phidas says:

    Profa respectiva e sexy? :)

  • Magda B says:

    Era invatatoare:)) Este si acum. O femeie deosebita.
    Pt Eu Evident: Nea Nae a murit acum ceva ani buni. Statea fata in fata cu noi, dar nu cred ca il stii:-? eu nu mi-l mai amintesc oricat as incerca. Tot ce stiu e ca avea un caine mai nebunatic care se numea Azorel:D

  • cedik says:

    Invatatoarea mea nu a avut intentii rele, chiar era mandra de noi si de faptul ca nu ne-am purtat altfel cu colegul nostru. Doar ca eu cel putin nu m-am gandit niciodata ca as fi putut sa il privesc altfel pana atunci..
    Oricum, don’t worry, nu s-a purtat nimeni urat cu el pana la urma, totul s-a estompat in timp, copiii nu era asa rautaciosi pe vremea mea.

  • optima says:

    Aberez că e oarece morală învelită într-o povestioară ,,oarecare”. Mi-a plăcut.

  • Pingback: Campanie antidiscriminat discriminatori « Lumea păienjenilor cu blană şi a cămilelor bidromadere.

  • Vizitator says:

    A fost o poveste foarte interesanta. Eu stiu cum e sa rada ceilalti de tine. Am parul scurt si cam “umflat”, nasul un pic borcanat, cateva cosuri pe frunte si port ochelari, iar baietii imi zic “urata”, “tocilara”, “par de pudel”, “degete in priza”. Stiu ca sunt idioti, dar parca mi-ar placea sa fie ei in situatia mea, iar eu sa rad fara vreo oprire de ei. Dansule (am gasit in sfarsit formula de adresare perfecte, intre “tu” si “dumneavoastra”), ai fost un copil bun daca n-ai ras de el. Bine, tre’ sa accept realitatea care nu e gatita (e cruda, deh!), ca faceai parte din generatia… normala. Parca mi s-a intamplat o patanie de genul. Cunosteam o fata caren u pronunta usnetele “r”si “p”, si o imitam. Daca ea zicea: “Buna, Ilina!”, eu raspundeam: ” Buna! Ce ai mai facut de ieli?” fara sa stiu c-o jignesc.
    Dansule, ar trebui pe bune sa scrii “Amintiri din copialrie”, varianta contemporana.

  • cedik says:

    “Dansule” merge, sa zicem. Suna interesant cel putin :-?

    Cand eram mic eram destul de sasait, si acum sunt, chiar daca nu prea se mai observa ca atunci. Si in acele vremuri ma simteam destul de complexat din cauza asta.. acum insa mi-a trecut :D Mai mult chiar, de cand cu Beck si Avatar (serialul facut de Nickelodeon, nu filmul lui James Cameron), unde erau doua personaje sasaite dar foarte carismatice (si cu voci super), ma simt chiar mandru de asta, ma face mai ssspecial :>
    Bine, e drept ca nu e un sasait foarte pronuntat dar oricum.. uneori e mai bine sa fii diferit. Iesi in evidenta :>



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>