Header image

Mircea – partea a II-a

Posted by cedik in aberand cu gratie...

-prima parte poate fi citita aici-

– „Hai că începe să ne meargă bine de tot, dom’ preşedinte. Am scăpat de Geoană, ultimul obstacol aflat în calea planului nostru, nimic nu ne mai poate opri de la a transforma România într-un nou regim comunist aflat, desigur, sub îndrumarea mamei Rusia”, îi zise Boc preşedintelului, frecându-şi obsesiv mâinile, asemenea stereotipicilor acoliţi ai doctorilor malefici din filmele horror vechi.

Cufundat comod într-un fotoliu ce aducea a tron de rege, Băsescu medita la spusele lui Boc. Într-adevăr, ironică soarta României.. l-au votat pe el pentru a nu ajunge la putere „comuniştii” din PSD şi s-au ales în schimb cu un veritabil comunist. Hehehe, zâmbi cu subînţeles Băsescu pe sub mustaţa-i virtuală, nici nu ştiau ei ce îi aşteaptă. Tovarăşii Nikolaevici Guţă şi Danielov Diaconescu deja se aflau într-un stadiu avansat al procesului de spălare a creierilor populaţiei, „Flacăra violet”, atuul său oferit de Putin şi manevrat cu pricepere de tovarăşul Aliodor îi asigura protecţie împotriva oricărui adversar iar Geoană era deja istorie.

– „Stăpâne, îi întrerupse Elena Udrea şirul gândurilor, stăpâne Băsescu, avem un intrus în clădire!”

„Femeile astea…”, gândi Băsescu. „De ce oare m-o fi deranjat pentru o asemenea problemă?”, după care îi spuse, vizibil iritat:

– „Bun, tovarăşă Nuţi, şi de ce mă deranjezi pe mine din cauza asta? Gărzile ce păzesc? Doar îi plătesc cu o grămadă de bani.”

– „Păi… ştiţi, tovarăşe preşedinte… se pare că intrusul este Geoană..”

– „Cuuuuuuuuuuuuuuuum? urlă Băsescu. Cum poate fi Geonă? Doar e mort, l-am văzut cu ochii mei!”

Ridicându-se brusc din fotoliu, Traian fugi către camera de gardă. Îşi aruncă ochii pe monitor şi nu… nu îi veni să creadă: era chiar Geoană. E drept, arăta cam şifonat, mai curgea câte o râmă, câte un vierme din el, şi avea părul cam ciufulit, dar era Geoană, nu era nici o urmă de îndoială. După atâta vreme îşi ştia adversarul, l-ar fi putut recunoaşte oricând şi oriunde, chiar dacă ar fi fost deghizat sau chiar dacă ar fi fost aflat în spatele unui perete impenetrabil de plumb. Dacă ar fi făcut un concurs cu mama lui Geoană să vadă cine îl recunoaşte primul, Traian ar fi ieşit pe primele două locuri, iar maică’sa de-abia a treia. Dar cum se putea aşa ceva? Cum?

Ca un soi de tanc uman, Geoană trecea printre gărzi precum cuţitul încins prin unt! Gloanţele ce îl ciuruiau erau doar un fleac pentru el, bastoanele primite ricoşau din el ca şi cum s-ar fi lovit de un perete de beton, iar el zbam! cu un singur dos de palmă lipea câte şapte gărzi de perete! Şapte dintr-o lovitură!

În partea cealaltă a clădirii, Băsescu îşi rodea nervos unghiile văzând că nimic nu părea să aibă efect asupra inamicului său.

-„Aduceţi Flacăra Violet!”, ordonă el.

-continuarea aici-

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>