Header image

Mircea – partea a III-a

Posted by cedik in Uncategorized

-prima parte poate fi citita aici-

-a doua parte poate fi citita aici-

Trupele SPP se mobilizară exemplar şi în doar câteva minute Aliodor stătea în faţa zombieului, cu dispozitivul în mână.

„Hasta la vista, Geoană!”, rânji sinistru Aliodor, după care apăsă butonul de „Дом”. O rază violet tâşni din armă direct către Mircea. Părea să aibă efect. Fiorosul zombie care masacra gărzile acum câteva momente devenise o masă de carne ce se zvârcolea spasmodic.

-„Geoană… furios…”, scrâşni zombie-ul printre dinţi. „Nu vrei… vezi… Geonă furios… Geoană zdrobeşte!”. Urlă supraomenesc, după care începu să se ridice. Hainele părură brusc să nu îl mai cuprindă şi să pleznească. Creştea, Geoană creştea într-un ritm alarmant, devenind tot mai mare, mai verde şi mai musculos până când Aliodor păru un simplu copil pe lângă. Iar raza… raza violet avea acum acelaşi afect asupra zombieului pe care l-ar fi avut un plici de muşte în faţa unui pitbull.

Se simţea aşa cum nu se mai simţise niciodată, nici măcar în acele clipe când crezuse că fusese preşedintele României. Se simţea puternic, se simţea încrezător în forţele proprii şi mai ales se simţea precum un King Kong de România, capabil să distrugă orice şi pe oricine. Nici măcar Tolea sau Nikita nu i-ar fi putut sta în cale, într-atât de puternic devenise. Se simţea… se simţea chiar mai tare decât Iliescu.

-„GEOANA ZDROBEŞTE!!!”, urlă el şi ţâşni către camera preşedintelui, trecând prin pereţii groşi de beton de parcă ar fi fost din hârtie.

*

-„E groasă”, îi zise Băsescu lui Boc. „În ritmul asta, vom fi omorâţi. Gărzile s-au dus, Flacăra Violet a mers din părţi…”

-„Ce ne facem, dom’ preşedinte?”, întrebă Boc cu o voce plângăreaţă.

-„Avem o singură şansă! Trebuie să ne combinăm puterile, numai aşa îl putem învinge. Tovarăşe Emil, să efectuăm Maneaua Fuziunii!”

Dându-şi jos sacourile, Băsescu şi Boc începură să danseze din buric şi să arunce cu bani până când Geoană le apăru în faţă, demolând zidul din birou.

-„Acum!” ordonă Băsescu!

Cei doi se dădură atunci peste cap şi bătură palmele, moment în care o lumină orbitoare umplu încăperea. Preţ de câteva secunde, Geoană nu reuşi să vadă nimic, nici măcar pumnul primit în abdomen şi care l-a făcut să zboare 20 de metri în spate. Cel care îl lovise nu era nimeni altcineva decât SSJ Bocsescu, un luptător legendar, înzestrat atât cu înălţimea lui Boc şi chelia lui Băsescu, o forţă de temut în galaxie… politicianul perfect!

Încordându-şi muşhii proaspăt dobândiţi, SSJ Bocsescu îi făcu un semn Elenei Udrea, care se ascunsese după o canapea, să vină la el.

-„Elena, fă-ne şi nouă o poză să o punem pe hi5.. aaa… adică pe site-ul oficial al Guvernului, să vadă populaţia ce combo avem la conducere. Stai aşa, aşteaptă să mă duc la Geoană şi fă-mi poză când îl bat.”

Geoană însă nu avea de gând să fie tras în poză, nu aşa verde şi pe jumătate putrezit cum era acum. Se ridică brusc şi tâşni ca din pistol către Elena şi înşfăcând-o de mijloc sări cu ea prin fereastră şi dispăru în noapte.

-„Repede, către BocMobil!”, grăi jumătatea bocească din Bocsescu. Boc, boc, boc, tropăi Super Sayajin-ul pe scări, îndreptându-se către Tico-ul blindat al premierului. Îl porni iute şi demară în trombă pe urmele zombie-ului. Să îl găsească nu a fost greu, picioarele verzi şi uriaşe ale acestuia lăsasera un nou set de gropi pe şoselele din Bucureşti. Între timp, Mircea se refugiase tocmai în vârful Intercontinentalului. Furia îl făcuse să devină tot mai mare şi mai verde, transformându-se într-un soi de King Kong eco-friendly. Elena Udrea părea acum cât o păpuşă Barbie în mâinile sale iar urletele barbarice pe care le scotea în timp ce se bătea cu mâna liberă în piept au ajutat la formarea unei mase de oameni în jurul hotelului. Proaspăt sosit, Bocsescu îşi croi cu greu drum prin mulţimea de curioşi şi încercă să vină cu un plan cu ajutorul căruia să iasă cu bine din această situaţie. Realiză repede că o luptă era riscantă. Printre oameni strânşi acolo se aflau probabil şi alegători de-ai săi pe care nu ar fi vrut să îi rănească. Nu avea decât o soluţie…

Înghiţându-şi orgoliul, Bocsescu scoase telefonul din buzunar:

-„Alo? Să trăiţi, tovarăşu’ Iliescu. Avem nevoie de dumneavoastră…”

-continuarea aici-

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>