Header image

Mircea – partea I

Posted by cedik in aberand cu gratie...

Cum concursul de pe a-e s-a terminat, pot posta in sfarsit textul asta si aici:

– „M-a transformat într-un prostănac… am ajuns de râsul întregii ţări… a furat voturile după ce m-a atacat cu flacăra violet şi acum încearcă să mă lase şi fără funcţia de preşedinte al Senatului… şi cel mai rău e că nimeni nu mă crede…”

Vocea lui Mircea era un amalgam de nervi, frustrare şi tristeţe. Încercă să se calmeze turnându-şi încă un rând de whisky. Nu a avut însă starea de spirit necesară pentru a-l da pe gât. În schimb, a rămas cu el în mână, privind în gol prin lichidul din pahar. Începu să agite încet paharul, continuând însă să privească fix în acelaşi punct. Parea a fi cu mintea într-un cu totul şi cu totul alt loc. Mihaela, dragostea lui, îl privea cu duioşie. Nici măcar nu îşi putea imagina ce e în sufletul lui. Fusese umilit, înfrânt… dintr-un politician distins ajunsese personaj de Cancan, de talia Elodiei, a Nikitei sau a lui Tolea. Şi totul din cauza nenorocitului de Băsescu.

Mihaela ştia la fel de bine ca şi Mircea că flacăra violet nu era un mit. E drept, nu era nici o abureală parapsihologică aşa cum se tot vehicula la „ştiri”. Nu, era ceva real. Sursele lui Mircea în confirmaseră că Băsescu intrase în posesia unei arme ruseşti foarte puternice, cu numele de cod „Flacăra Violet”, dar mai mult de atât nu reuşise să afle. Vântu încercase să îi divulge secretul ei în acea seară fatidică dar nu a reuşit decât să îi spună să aibă mare grijă în seara confruntării televizate. După aceea, întâlnirea le-a fost întreruptă brusc de oamenii preşedintelui.

Îşi aducea aminte cât de plin de energie şi speranţă era el acum doar câteva luni. Ajunsese preşedintele PSD, avea planuri reale pentru viitor, urma să schimbe lucrurile în bine… Eh, ce putea să facă?… Şirul gândurilor ei fu însă brusc întrerupt de o bufnitură seacă.

– „Mircea! Mircea! Eşti bine, Mircea? Ce ai? Mirceeeeeeeeeeaaaaaaaaaaaa!!!!!!”

Dar Mircea zăcea inconştient pe podea, fără să răspundă sau să dea vreun semn de viaţă. Infarct, după cum urmau să scrie medicii câteva ore mai târziu în certificatul de deces.

*

Trecuse deja o săptămână. Moartea lui Mircea Geoană nu mai era un subiect atât de senzaţional mai ales că Elena Udrea anunţase că este însărcinată, gurile rele punând isprava pe seama lui Traian. Nimeni nu mai era lângă mormânt în acea noapte, nici un coleg de partid nu venise să îşi arate durerea şi să fie văzut acolo, lucru ce ar fi dat bine în ochii votanţilor, nici un jurnalist nu mai dădea târcoale locului în căutarea unei ştiri bombă, iar paznicul… ei bine, paznicul dormea la acea oră, ca în fiecare noapte. Şi mai era şi o noapte fără lună, neagră precum fundul Iadului. Prin urmare, nimeni nu a observat mâna ce ieşea din mormântul lui Mircea, strâpungând pământul negru şi speriind o pisică ce se întâmpla să treacă prin zonă. În timp ce mâţa fugea înspăimântată, o creatură sinistra se ridica din morţi..

Să stabilim de pe acum un lucru: Mircea era mort şi mort a rămas. Acel… acel lucru ce îşi croia loc prin pământul ce îl acoperise până atunci nu era decât o masă inertă de carne putrezită, un cadavru umblător, mânat doar de setea de răzbunare a celui ce fusese odată Geoană, preşedinte al PSD şi candidat la preşedinţia României. Dorinţa de a-i face rău lui Băsescu îl anima şi îi dădea energia necesară de a-şi mişca hoitul. În mod ironic, celălalt motiv din spatele bizarei existenţe a zombie-ului Geoană era, în mod indirect, tot actualul preşedinte.

Când acceptase târgul propus de Putin de a testa „Flacăra Violet” pe Geoană, Traian nu ştia în ce rahat s-a băgat în realitate. Dispozitivul inventat de un savant nebun din rândurile fostului KGB putea induce anumite stări mentale subiecţilor. Traian scăpa de ameninţarea unui contracandidat carismatic, în persoana lui Mircea, Putin urma să aibă un om de încredere la cârma strategicei naţiuni româneşti, iar Mircea… Mircea nu ar fi ştiut niciodată ce s-a întâmplat în realitate. Flacăra Violet s-a dovedit însă a fi mai mult de atât: radiaţiile sale ultraviolete, combinate cu razele gamma, l-au otrăvit treptat pe Geoană şi i-au slăbit organismul în mod fatal. Paradoxal, acelaşi efect radioactiv care i-a cauzat moartea i-a oferit şi o a doua viaţă, dacă o putem numi astfel. Fără amintirea a ceea ce a fost odată, fără nici un sentiment în afară de o ură ce îi mistuia frântura de suflet rămasă, zombie-ul Geoană nu era decât o abominaţie, o ciudăţenie a naturii, un monstru… Dar acest monstru putea gândi. Chiar dacă într-un mod rudimentar si barbar, chiar dacă era mai mult un soi de reflex mai dezvoltat decât o gândire propriu-zisă, membrele-i pe cale de putrefacţie i se mişcau controlat, mânate de dorinţa de răzbunare. Încet, încet, bazându-se pe amintiri rămase în subconştientul său, adânc înfiripate în fiecare celulă a corpului său, defunctul Geonă începu să-şi târască picioarele către Palatul Cotroceni.

-continuarea aici-

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

2 Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>