Header image

Matematica GDF Suez sau cum era sa imi iau eu teapa

Posted by cedik in Uncategorized

Primesc înştiinţare zilele trecute că vor veni azi cei de la GDF Suez să facă verificări. Aparent, daca nu îţi faci verificare anual rămâi fără contractul de la gaze. Mai veniseră odată, m-a costat vreo 15 lei, deci meh. Să vie, eu’s acasă.
Pe la 11 bate la uşa mea un nene dolofan şi cu ochelari. Salopeta albastru, mapă cu acte, servietă cu aparat, tot tacâmul.

– Intraţi, îi zic, vă aşteptam.

Scoate nenea un aparat cât o staţie de emisie recepţie, îi înşurubează două tubuşoare de sticlă şi-mi intră în bucătărie. Ţine puţin tubul la ţeava de gaz, câteva secunde, şi îl mai ţine de vreo câteva ori pe la coturi şi la contor. În total, 2-3 minute de operaţiuni „meticuloase”.
Se apucă apoi să completez hârtiuţe (ca o observaţie: i-a luat mult mai mult timp să completeze contractul, facturile şi ce mai avea el acolo decât să facă verificarea în sine). După ce termină, îmi comunică preţul: 73 de lei.
Cââââââââââââââââât? urlu în mintea mea. Parcă data trecută am dat mult mai puţin.
Mă întreabă apoi dacă vreau să plătesc tot o dată, sau în rate. Cum eu nu prea consum gaze şi facturile îmi vin o dată la 2-3 luni, cu sume de câte 1-1.5 lei, am zis că o să plătesc toată suma la prima factură şi gata. Nu aveam chef să stau lunar la coadă să le plătesc ăstora ratele.

– Sunteţi sigur? mă întreabă nenea. Restul au ales să plătească în rate.

Lasă.. plătesc tot.
Preţul unui serviciu poate fi justificat prin câteva motive:
1. au de amortizat preţul echipamentului. Jucărioara nenului ăla mă îndoiesc că ar fi avut un preţ chiar atât de ridicat încât să necesite o sumă care să ridice preţul total al serviciului la 73 de lei.
2. au de plătit echipa de oameni. Care echipă la mine era doar un singur muncitor deci cucu. Probabil se merge pe varianta cu Andre.
3. serviciile astea necesită personal calificat. Dă-mi un aparat şi repet verificarea ăluia în doi timpi şi trei mişcări. Pur şi simplu ţii aparatul în fiecare loc în care ţeava se întrerupe: la ieşiri şi în locurile în care intră ţeava’n altă ţeavă (că doar nu or avea o ţeavă kilometrică, dintr-o singură bucată). Să învăţ să citesc măsuratorile aparatului… nu cred că mi-ar lua mai mult de 5 minute. Deci cucu, moft.

Dar nu asta e ţeapa. Nu aia mare cel puţin. Să zicem că pot ignora faptul că tariful practic e nesimţit de imens şi total nejustificat. Să zicem. Ţeapa ţi-o iei cu ratele.
Suma e de 73 de lei, da?
La varianta „în rate” te costa 31 de lei iniţial (deci aproape jumătate din sumă), după care încă 22 de rate lunare de cate 6.2 lei pe lună. Adică 136.4 lei, adică aproape dublu. Adică nu numai că plăteşti oricum jumătate din sumă la prima factură, dar mai plăteşti şi DUBLUL sumei iniţiale în rate după aia.

Gaz De France sau Găinari Dornici să Fure?
Ce e mai trist e că asta e doar una din miile de hoţii pe care le fac furnizorii de materii prime, pe spatele cetăţenilor lipsiţi de alternative.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

4 Responses



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>