„Privesc în jos şi văd stele la picioare.


Am ajuns oare deasupra tuturor?


Am reuşit într-un final să fiu atât de tare


Încât să vă privesc de sus, ca un aviator?


Sunt oare cel mai bun pe lumea asta,


Plasat chiar şi de-asupra aştrilor?


Ah, m-au parasit beleaua şi năpasta


Şi făcui rost şi eu de-un noroc chior!


Şi cât de jos eram, cât de nevolnic,


Fugeam din loc în loc, om nestatornic,


Cu chef de munca şi de şcoală ioc
şi fără de voinţă


Mi se-mplini, să moară mama
o aprigă dorinţă!


Ah, duşmani proşti, v-am prins cu pantalonii’n vine


Că acu’ nu e nimeni mai bazat ca mine!


Am stelele sub mine!


Am ceru’ntreg sub mine!


Iar voi, în special Romică şi Fănică,


Să-mi bag în voi picioarele,


Sunteţi acolo, pe-o planetă de-aia mică,


În juru’ căreia se’nvârte soarele.


Nici nu vă văd, băăă, aşa de micuţi steţi,


Şi vă privesc de sus, fetiţe şi băieţi!”


…aşa urlă în noapte nea Stelică,


Şi adormi apoi cu capul lângă sticlă,


Şi-i lumina luna mufla visătoare…


Iar eu, ca încheiere, atâta am de spus:


Când crezi c’ai cerul la picioare,


Ai grijă… poţi fi într-un şanţ,
beat muci,
cu cracii’n sus,
acoperit de vomă si sudoare!