Header image

Cum am facut noi clatite

Posted by cedik in Baiet fiind...

Eram anul I de facultate, boboci cu toţii. Ne strânsesem seara pe la cămin, să pierdem vremea. Eu, Dan, Silviu (sau dom’ Primar) şi Andreea, stăteam pe afară şi nu ştiam exact ce să facem.

Tot vorbind verzi şi uscate, se laudă Andreea cu clatitele pe care ştie să le facă ea. Şi prăjituri, şi tort, şi de toate. Ce să mai.. era un nemaivăzut talent culinar.

-„Haideţi la mine să facem clătite”, propune Dan, fiind fericitul şi unicul chiriaş al unui apartament de 2 camere, dotat cu bucătărie, frigider şi aragaz.

Ideea.. cam ciudăţică. Era trecut bine de 9, întuneric-întuneric, magazinele închise, dar şi noi studenţi-studenţi. De ce nu? Eram siguri că vom găsi un non-stop în drumul nostru. Şi chiar aşa a fost. De la un magazin situat la nici 5 minute de facultate am cumpărat ulei, ouă, faină şi ce ne mai trebuia nouă. Le-a pus Dan în sacoşă şi duşi am fost, mai aveam încă vreun sfert de oră până când ajungeam la el.

Mergem noi ce mergem şi ajungem la poalele podului. Care pod? Un pod oarecare, aflat aproape de Gara de Sud, plasat direct peste şinele de cale ferată, şi dotat cu un trotuar atât de îngust încât cu greu puteau merge două persoane slăbuţe una lângă cealaltă. La baza lui, jandarmi peste jandarmi, patrulau pe acolo, încercând să îşi găsească ceva de lucru. Între noi fie vorba, nu am înţeles niciodată ce tot căutau pe acolo, zona aia e Ploieştiului e pustie noaptea, o ştiu din proprie experienţă. Înainte de a continua, consider că e necesar să vă descriu mai în amănunt personajele acestei păţănii, ca să înţelegeţi mai bine ce şi cum. Andreea.. era fată, nimic de adăugat. Eu, meh, cam 1.75 şi 60 de kilograme. Dan, mai micuţ chiar şi decât mine, pe la 1.70 şi la fel de bine făcut. Dom’ Primar în schimb era moldovean născut parcă special pentru a le face în ciudă celor care nu cred în stereotipuri: un dulap solid de peste 1.80, genul de individ cu care e bine sa mergi pe stradă, să te simţi în siguranţă.

Eu şi Silviu, plini de viaţă. Mergeam, râdeam, povesteam. Dan şi Andreea rămăseseră în urmă, se târau ca melcii, braţ la braţ, mai un flirt, mai o dulcegăraie.

„Auzi, Dane, ia dă-ne nouă cheile şi sacoşa, că te aşteptăm la bloc, că la cum mergeţi voi, ne prinde miezul nopţii.” Luam sacoşa şi cheile şi lăsăm porumbeii în urmă. Deja eram pe la jumătatea podului iar ei încă se târau la poalele lui. Pff, melcii ăştia. Şi încep să treacă dubiţe de jandarmi pe lângă noi şi să ne privească dubios. Una opreşte în dreptul nostru, coboară un jangarcea cu walkie talkie, nuş ce bolboroseşte acolo, se urcă la loc, merge mai departe, opreşte iar la celălalt capăt al podului.

Dom’ Primar şi cu mine deja începusem să intrăm la bănuieli. Cam multă activitate pentru seara aia.

-„Cred că sunt prieteni de-ai lui X”, spune el.

X era prietenul Andreei, tot jandarm (îi spun X pentru că i-am uitat numele, nu de alta). Probabil o văzuse pe ea cu noi… fată singură, trei băieţi, cu unul mergea la braţ. La fel de probabil îl sunaseră şi pe X să îi dea raportul.

-„Bă Silviule, nu-i a bună. Ia să rămânem noi aici şi să o aşteptăm pe Andreea şi să o întrebăm, să nu aibă probleme cu prietenul după asta.”

Şi ne prind din urmă şi Dan cu Andreea. Dan, cu un rânjet de troll pe faţă, ne spune:

-„Ştiţi, băieţi, tocmai era să faceţi o excursie la secţie. Ne-au oprit jandarmii jos şi ne-au întrebat dacă nu cumva ne-aţi ameninţat şi ne-aţi furat sacoşa. Trimiseseră o dubiţă în faţa voastră şi dacă le-am fi dat un semn, săreau cu bulanele pe voi şi vă duceau la secţie. Şi era cât pe-aci să facem o glumă…”

troll

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

16 Responses



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>