Header image

Misteriosul si curiosul fetis al lui Dumitru

Posted by cedik in aberand cu gratie...

Misteriosul şi curiosul fetiş al lui Dumitru

Totul a început cu o domnişoară în tren. Se aşezase în faţa lui, „parcându-şi” imensul geamantan lângă scaun, în timp ce încerca să facă lor celorlalte bagaje. Ca un ins binecrescut, cu cei şapte ani de acasă şi încă vreo 16 de şcoală, se oferi să o ajute să urce voluminosul geamantan pe suportul de deasupra.

„Ar fi o idee”, îi răspunse domnişoara. Iar el, bărbat vânjos şi puternic, mascul pur-sânge sau cel puţin wanna-be, îl înşfăcă de-îndată şi îl plasă undeva deasupra capetelor lor, acolo unde nu risca să blocheze pe nimeni, ci doar să rupă gâtul cuiva în cazul unei frâne bruşte, lucru totuşi destul de improbabil în cazul unui tren.

Domnişoara îi mulţumi iar el se simţi bine. Important. Util. Mascul feroce.

Apropo, îl chema Dumitru.

În următoarea sa călătorie întâlni o mamaie. Îşi căra traistele ei bătrâneşti, cu greu, gâfâind din pricina efortului mult prea mare pentru o persoană în vârstă. O ajută să le urce în tren, după care i le urcă de asemenea deasupra. Tot de asemenea o ajută şi să le dea jos. Mai mult chiar, îi ascultă poveştile despre biserică, medicamente şi nepoţi pe tot parcursul călătoriei, neuitând să încline din cap din când în când, în semn de aprobare, pentru a-i da de înţeles că încă o ascultă şi nu a adormit.

Mamaie îi mulţumi iar se simţi bine. Important. Util. Un om mai bun, gata oricând să sară în ajutorul altora.

A treia oară nu a avut la fel de mult succes. Întorcându-se într-o noapte cu un tren compartimentat, avu drept vecină o cucoană trecută bine de 40 de ani, ce abuza într-un mod total dizgraţios de machiaj şi cu un stil vestimentar ce îi reflecta orice mai puţin vârsta. O ajută şi pe ea să îşi urce bagajul, după care se apucă să citească tacticos ziarul.

Fu întrerupt după vreo 5 minute de cucoană (nimfomană şi panaramă, după spusele vecinilor ei de bloc pensionari).

„Păi ce faci, dom’le, cauţi pretext să te bagi în seamă după care taci? Aşa bărbat eşti dumneatale? Sau nu-ţi place de mine, aaa?”

Speriat de tonul din ce în ce mai agresiv al cucoanei, ce începea să îşi fluture din ce în ce mai ostentativ decolteul în faţa lui, doar-doar de-o trezi ceva în el, se sperie şi plecă din compartiment, invocând plauzibila scuză că va coborî la următoarea.

Căută apoi un alt compartiment liber şi nimeri alături de un preot şi un călugar. Îi ajută să îşi dea jos bagajele şi primi o iconiţă drept mulţumire, pe spatele căreia scria „Sfinţită de preotul Vasile 25.03.2010”

Le mulţumi, acceptă mai mult sau mai puţin entuziasmat „ofranda” pe care o strecură în portofel şi reuşi să se simtă bine şi în acea zi. Important. Util şi chiar o idee mai sfânt.

Continuă aşa timp de vreo zece-douăzeci staţii, tot ajutând oamenii cu bagajele. Ajută o tânără gravidă, o familie cu trei copiii zbanghii, nebunatici cu indulgenţă, şi o droaie de genţi, încă o duzină de băbuţe, cinci moşi şi un grup de măicuţe. Căpăta chiar statutul de mică celebritate pe trenuri. Oamenii cu bagaje grele îi pândeau rutele, ştiind că vor avea parte de ajutor şi nu dură mult până când un ziar local îi află povestea.

Avu parte de un articol mic întâi, la nivel de oraş. Dupa care povestea fu preluată la nivel naţional.

Fu invitat la emisiuni, medaliat de preşedinte şi, cel mai important din punctul său de vedere, primi de la CFR un abonament valabil pe viaţă, pe toate rutele. Şi în timp ce faima sa începu să scadă treptat, pe măsura ce povestea s-a „răcit”, interesul lui pentru ajutarea oamenilor cu bagajele a rămas constant.

După ce a ajutat câteva mii de oameni, şi-a dat obsteşcul sfârşit la vârsta de 60 de ani, încă în putere, încercând să ridice un bagaj mult prea mare pentru el. Şi jumătate dintre oamenii pe care i-a ajutat i-au venit la înmormântare, un sfert dintre ei devenindu-i chiar prieteni pe parcursul tuturor acestor ani. Şi se zvoneşte chiar că, pe drumul spre cimitir, s-ar fi ridicat din morţi pentru a ajuta la cărarea propriului sicriu (un simplu, zvon desigur).

Şi un lucru a fost cert: i-a plăcut să ajute oameni cu bagajele. Dar nimeni nu ştia fetişul lui Dumitru sau dacă avusese măcar unul.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

5 Responses



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>