Header image

Pavloviene

Posted by cedik in Stuff-uri personale

Ar fi multe de spus despre hamsterul meu pitic, începând cu numele, ceva mai lung decât media, datorită unei acute lipse de inspiraţie, combinată cu imposibilitatea de mă opri la unul singur. Astfel, domnul Chiţăilă Ronţăilă Hamsterică Biluţă Chiţi Şoricelu Maimuţica Lăcomilă Grasul Băi Herr von Hamsterr e un ghemuleţ pufos de blăniţă albă cu urme de gri, aşa cum îi şade bine unui animăluţ, şi cu doi ochişori ca două biluţe negre, cu uşoare urme de albastru de Muad’Dib pe margini.

Principala lui ocupaţie e de a dormi şi a alerga în zgomotoasa lui rotiţă. Iar de dormit, doarme într-o căsuţă micuţă, cu acoperiş roşu, ca un domn respectabil, chit că de intrat intră adesea pe fereastră, ca un domn respectabil cu foarte multe beri la bord. Dar nu apucăturile sale necivilizate sunt problema, ci faptul că nu este dresat.

Înarmat cu multă răbdare şi googălind în prealabil cam tot ce ar fi de ştiut despre un hamster, am purces la a încerca de a mă împrieteni cu el. Şi i-am dat bucăţele de măr, de morcov, de nucă şi alte bunătăţuri chiţăieşti, în timp ce i-am vorbit frumos şi cu calm, minunându-mă de cum le ronţăie nu ca un şoricel, ci ca o veveriţă, ducându-le la gură cu lăbuţele din faţă şi rozându-le într-o poziţie de bilă îmblănită, în timp ce ochii săi negri continuă să îmi pândească fiecare mişcare.

Azi o migdală, mâine o alună, ne-am apropiat unul de celălalt. Am deschis încet uşiţa, am apropiat gentil mână pentru a-i mângâia pufoasa blăniţă, iar el s-a apropiat la fel de încet, m-a mirosit la fel de gentil, după care HAŢ! muşcatu-m-a, dupa care s-a refugiat rapid în căsuţa-i. Pagubele materiale n-au fost mari, dinţişorii săi, deşi ascuţiţi, n-au reuşit nici măcar să îmi străpungă pielea. Dar pe plan psihologic, efectele au fost devastatoare!

Am continuat să încerc să mă apropii de el, atât la propriu, cât şi la figurat, hrănindu-l cu migdale şi bucăţele de popcorn printre gratii, încercând să îl dresez cumva, în timp ce îl gâdilam fugar cu degetul şi mă amuzam de modul în care se căţăra pe pereţii cuştii ca un veritabil Spiderman. Dar vai! biluţa de blană nu se arăta deloc impresionată de eforturile mele! Mai mult chiar, a început să roadă enervat gratiile, semn că ar fi nemulţumit de ceva. Mă bucur însă să vă anunţ că după trei săptămâni petrecute împreună am ajuns într-un final la un consens.

E de ajuns ca domnul Chiţăilă să înceapă să roadă gratiile ca să mă prezint lângă cuşcă şi să îl hrănesc cu ceva bun. Şi deşi nu mă pot lăuda cu rolul lui Pavlov, ci mai degrabă cu al câinelui, mă pot consola cu ideea că am măcar cui să îi cer sfaturi în materie de dresaj.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>