Header image

Portretul Melindei

Posted by cedik in Stuff-uri personale

De fiecare data cand trecea pe langa ea se simtea urmarit de ochii ei. Era propria lui Mona Lisa, o pictura veche dar ale carei culori erau inca vii, ramasa in casa atunci cand s-a mutat. Cei de dinaintea lui nu stiau cine o pictase sau cand. Tot ce i-au putut dezvalui era numele fetei din portet: Melinda.
La inceput nu i-a pasat prea tare, nu era un fan al artei, nu in mod special. S-a obisnuit insa repede cu situatia. Devenise ceva natural, parte integrata a ritualurilor sale de zi cu zi. Era acolo cand se trezea. Primul chip pe care il vedea dimineata era cel al Melindei. Cu timpul aproape ca ajunsese sa o considere o fiinta umana. Statea si singur si drept urmare nu interactiona prea mult cu alte persoane reale. Melinda in schimb… ii era greu sa exprime in cuvinte ceea ce simtea.

In primul rand avea un chip placut. Ochi, privire care sugera blandete, un zambet cald si trasaturi delicate. Nu era o frumusete rapitoare, nu era Venus, nu era perfecta. Era mai degraba genul de frumusete care devine perfecta in ochii indragostitului, frumusete provenind din suma calitatilor unei persoane si nu doar din aspect. Cel putin asa i se parea lui.

A incercat odata sa afle mai multe despre Melinda si despre cine ar fi putut fi. Nu a avut insa noroc. Melinda nu era un nume foarte raspandit iar singura Melinda care traise prin acele parti traise in timpuri atat de indepartate incat era improbabil sa fie vorba despre aceeasi persoana. Nu era chiar atat de veche pictura. S-a dat batut intr-un final. In fond, tabloul era in continuare acolo. Importanta pentru el era existenta ei, nu si secretul din spate.

Si era importanta, oh, chiar era importanta. Poate e greu de crezut ca o pictura era ceva atat de senzational. Nu era pictata cu o tehnica spectaculoasa, nu continea un peisaj iesit din comun. Avea in schimb darul de a calma. Era de ajuns sa zaresti ca sa simti ca totul va fi bine. Chipul Melindei, iata panaceul universal. Cel putin pentru el. De cand se mutase acolo era mai bine dispus iar migrenele incetasera sa il mai afecteze iar asta il ajutase sa devina un om mai bun, mai bland. Incet dar sigur, dintr-un individ solitar si antisociabil se transformase intr-un membru iubit si respectat al comunitatii.

Melinda in schimb… chipul ei frumos a pierit intr-o fatidica zi mistuit de flacari. Nu i-a pasat prea mult de casa arzand, nici de lucruri. Oricum nu erau ale lui. Portetul Melindei in schimb… a incercat sa il salveze dar cei din jurul sau nu l-au lasat, ar fi fost prea periculos.

Si-a continuat intr-un final viata dar nu fara Melinda. Ii vedea fata de fiecare data cand inchidea ochii si adormea cu ea in gand. Era ca si cum portetul i s-ar fi intiparit in minte. A continuat sa fie un om bun iar intr-o buna zi un tanar artist i-a imortalizat si lui chipul. Nu era o opera de arta, nu era pictat cu o tehnica de maestru. I s-a pastrat in schimb privirea blanda si zambetul cald, acelasi zambet pe care il revedea de fiecare data cand inchidea ochii.

Portetul Melindei nu pierise.

 

 

Insipirat de

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>