Header image

Minutarul

Posted by cedik in Uncategorized

 

Aş vrea să fiu  minutarul unui ceas, să număr minutele până în clipa în care o voi lua de la capăt.  Să număr secundele până în clipa în care mă voi urni din loc.

Sunt curios ce fel de minutar aş fi, ce fel de culoare aş vea, cum m-aş comporta… viaţa unui minutar nu e chiar atât de simplă pe cât pare.

Aş putea fi minutarul unui ceas de lux. Aş putea fi de aur şi încrustat cu diamante. Sau aş putea fi pur şi simplu de metal. Asta nu ar conta însă prea mult. Mai importante ar fi cifrele de pe ceas. Orele…

Ar putea fi 12. Le-aş putea întâlni pe fiecare odată la cinci minute şi am putea discuta doar un minut. Doar 60 de secunde. Cu unele aş fi probabil certat şi am aştepta probabil împreună să se întoarcă secundarul. Cu altele poate că m-aş înţelege bine şi cele 60 de secunde ar trece ca prin vis. Ne-am spune la revedere cu lacrimi în ochi şi am aşteapta să treacă încă o oră pentru a ne revedea… încă 60 de minute… încă 3600 de secunde… Ce mult pare asta pentru un minutar. Oare următoarea cifră de pe ceas m-ar consola? Aş începe să mă plâng… să-i spun cât de mult îmi lipseşte cea de dinaintea ei… cât de mult va mai dura până când ne vom revedea…

Cred că cifrele ar fi prietenele mele. Secundarul doar un amic cu care mă văd odată pe minut. Poate că ne-am saluta reciproc atunci când ne vedem sau poate că l-aş urî pentru că apariţia sa înseamnă că trebuie să îmi iau la revedere de la o cifra dragă… sau poate că i-aş fi recunoscător că mă scapă de o cifră plictisitoare şi agasantă. I-aş face un semn de mulţumire discret, să nu mă observe cifra iar el mi-ar face repede cu ochiul după care ar pleca mai departe. Secundarul e grăbit, nu are timp de noi. Aleargă de la o cifră la altă, nu are când să se ataşeze de nimeni. Mă gândesc dacă se simte singur …. Eu… eu macăr aş avea cate 60 de secunde alături de cifrele pe care le plac. El…?

Cel mai ciudat ar fi tipul ăla scund care arată orele. E leneş… ceva la el mă face să cred că e leneş… Se mişcă încet şi lent, ca un melc… Doarme pe el…

Ne întâlnim din când în când. Odată pe oră mai precis. Eu mă uit stânjenit la el iar el nici măcar nu mă bagă în seama. Mă priveşte apatic, i se poate citi lenea şi indiferenţa pe chip. Sau poate că e prea obosit. Prea lipsit de chef să vorbească cu lumea, prea lipsit de poftă de viaţă. Se târăşte şi atât, nu-i pasă de nimic şi de nimeni.

Dacă aş fi un minutar mi-aş petrece o eternitate numărând minutele, discutând cu cifrele şi dorindu-mi ca secundarul să se oprească atunci când ajung la cifra iubită.

Cel mai trist aş fi dacă aş descoperi că nu-mi mai place nici o cifră… şi sunt obligat să le suport pe fiecare preţ de câteva secunde, pentru eternitate. Poate că acesta ar fi iadul… Am fi transformaţi în minutare de ceas iar cifrele ar fi cele 12 persoane ale căror prezenţă ne doare cel mai mult.

Mă uit la ceasul cu radio de lângă mine. Nu are minutar. Ar trebui să-l compătimesc sau…

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>