Data de 9 septembrie 1987 va ramane pentru totdeauna in istorie ca ziua in care s-a nascut Cedik. Dupa ce au venit cei trei magi de la rasarit si i-au adus ofrande, Cedik s-a ridicat in picioare, a inceput sa mearga si i-a spus mamei sale ca el va fi viitorul stapan al lumii.
La varsta de 7 ani a primit premiul Nobel pentru literatura dar l-a refuzat pentru ca mai primise deja vreo 10 premii Nobel pentru chimie, fizica, economie si asa mai departe. A acceptat totusi sa dea un interviu revistei Times.
La 21 de ani devenea presedintele lumii. Ar fi facut-o mai devreme dar nu a avut chef. La 21 de ani, 7 luni si 2 zile coloniza Luna pentru ca la cea 23-a sa aniversare sa fi colonizat deja intreg sistemul solar. Dupa ce si-a rezervat onoarea de a fi primul om care paseste pe soare, unde a organizat un mic gratar in onoarea sa, a pornit sa cucereasca universul. L-a cucerit in doar 10 ani, intr-o joi, pe la ora 7, cand a reusit in sfarsit sa-i infranga si pe fashtarnicopteri.
Dupa ce a inventat nemurirea si calatoria in timp, s-a intors in urma cu vreo cateva sute de ani pentru a scrie acest blog si a anunta lumea ca “timpul sau se apropie”.
"For a moment, nothing happened. Then, after a second or so, nothing continued to happen."
Feb 13, 2008 at 18:29:27
Eh, he … >.< Esti nemuritor, ne? Macar acum stiu care-i data nasterii xD eh, what can I say?
I like it ^^ [si nu cred ca e ceva care sa nu-mi placa xP] …
Mar 3, 2008 at 21:50:12
tu esti mai nebun ca mine
Mar 4, 2008 at 19:21:32
Mi-au mai zis-o multi

Imi lipseste o piulita, stiu
Mai rau e de suruburile care nu sunt la locul lor
Mar 4, 2008 at 19:34:20
Este cea mai tare descriere pe care am citit-o pe un blog din Romania. Esti tare !
Mar 4, 2008 at 21:39:11
Multumesc
Mar 7, 2008 at 19:39:42
ah damn…cum draq nu am vazut descrierea asta mai repede? omule..e?ti penal(in sensu bun) cel mai tare bro..imi face placere sa citesc ce scrii pe blog…am citit cam tot ce ai scris in fiecare zi…tot asa
May 7, 2008 at 10:53:02
May 7, 2008 at 13:43:17
Multumesc, Acrono!
May 28, 2008 at 20:12:43
in autobiografia asta lipseste cv…
…sa vdm daca iti dai seama
May 28, 2008 at 22:38:21
Lipsesc destul de multe… Nu stiu exact la ce te referi
La o poza cumva?
May 29, 2008 at 01:00:27
nope..ma refeream la starea civila..
…casatorit…divortat cu copii …etc…mai sunt variante…
May 29, 2008 at 07:36:29
Ce casatorit,ce divortat, ce copii
Am doar 20 de ani 
May 29, 2008 at 12:28:27
May 29, 2008 at 12:44:35
O sa ma casatoresc in viitor cu cateva actrite celebre dar o sa divortez repede ca nu sunt ele de nivelul meu
Just kidding
Am o prietena si imi ajunge 
May 29, 2008 at 13:01:16
May 30, 2008 at 15:52:35
Informatica, anul II
May 30, 2008 at 19:39:36
si…ce altceva mai poti adauga la biografia ta??
..
May 30, 2008 at 20:45:10
Sa vedem…
Nici inalt, nici scund, am 1.75 si sunt suplu si tras ca prin inel
Saten cu ochi caprui si o minte bolnava rau de tot 
May 30, 2008 at 21:00:41
May 30, 2008 at 21:48:29
Vezi sa nu citeasca prietena comentariul asta ca aia esti
“
May 30, 2008 at 22:25:55
May 30, 2008 at 23:22:24
Raspunsul meu e “nu”, normal. Sunt un tip fidel si loial
May 31, 2008 at 01:44:24
bv…at nu mi ramane decat sa intreb daca ai vreun prieten cu aceleasi calitati..
May 31, 2008 at 21:12:24
Ar fi geamanul meu cel malefic, dar el are deja o relatie cu colega de camera a prietenei mele
May 31, 2008 at 21:31:24
offf…nu i corect..
(…vreau si io un prieten malefic..
)
May 31, 2008 at 22:20:08
Pai de ce vrei unul malefic? Nu ar fi un prieten bun din moment ce e malefic.
Jun 1, 2008 at 12:05:25
pai la cum sunt si io…daca nu e malefic..nu ajungem nicaieri..
Jun 1, 2008 at 12:41:20
De ce? Tu tot malefica esti? Ai vrea sa va bateti cap in cap toata ziua?
Jun 1, 2008 at 15:41:00
pai cum io ma plictisesc ff rpd..ar fi perfect sa am batai d cap zi d zi..
…
Jun 1, 2008 at 21:36:47
Ehe, crezi tu. In realitate nu cred ca ti-ar placea. Nu e frumos sa te certi tot timpul
Jun 2, 2008 at 01:30:55
tot timpul nu….macar odata la 2 zile..
Jun 2, 2008 at 07:51:56
Mie nu imi place sa ma cert decat cu cei pe care nu ii sufar. Atat

Cu restul prefer sa nu o fac
Jun 2, 2008 at 08:36:42
mda..fiecare cu preferintele lui…probabil ca la mine e de vina varsta cum zice tata..
Jun 2, 2008 at 19:03:36
Dar cati ani(sori) ai?
Jun 2, 2008 at 19:22:58
18…iar din punctul de vedere al parintilor mei…asta e varsta cea mai problematica
..in care am ”fluturasi in cap”
)
Jun 2, 2008 at 21:39:56
Multi inainte!

Cand am auzit de varsta problematica, ma gandeam la 14, maxim 16. Deja, la 18 ani se presupune ca te-ai maturizat si ai trecut peste faza problematica. La tine se pare ca nu e tocmai asa
Oricum, pari genul de fata “plina de viata”
Jun 2, 2008 at 22:11:03
e mai complicata povestea mea…de fapt povestea fiecarui e complicata
…anyway…varsta problematica la mine nu a existat …niciodata nu am avut probl serioase cu ai mei…dar cu o luna in urma am avut o discutie importanta si atunci ei au dat vina pe ”varsta problematica”…parintii astia
)
Jun 2, 2008 at 22:11:49
p.s. mersi la fel.
Jun 2, 2008 at 22:14:11
Ce bine e de mine ca ii vad rar
O data pe saptamana si uneori nici atunci 
Jun 2, 2008 at 23:19:54
pacat ca nu am si eu norocul tau…
Jun 3, 2008 at 17:14:23
Nu e chiar un noroc, sa stii. Odata ce vei ajunge sa stai singura, o sa vezi ca nu e chiar atat de placut fara parintii. Nu spun ca nu sunt si (mult mai multe) avantaje sa stai singur, dar acest lucru are si dezavantajele sale.
Oricum, tinand cont de faptul ca ai 18 ani, banuiesc ca te asteapta BAC-ul, dupa care facultatea. O sa vezi si tu in curand cum e sa stai departe de parinti
Jun 3, 2008 at 22:24:44
asa e..ma asteapta bac ul martea viitoare si inca nu am inceput sa invat
(poate reusesc sa incep maine
)…dar cum am mai zis..din pacate nu am norocul tau..tot cu parintii am stau (o sa fac naveta pana la facultate)…pe de o parte e bine totusi …si asa nu stiu sa gatesc sau sa calc
Jun 4, 2008 at 09:43:42
Si sora mea e in BAC, Marina (admina de pe Zup la fel…
O sa vin pumnii la toate trei, sa luati note mari si sa intrati la ce facultati va doriti voi.
Jun 4, 2008 at 10:01:09
thx a lot…si multa bafta surorei tale si marinei
Jun 4, 2008 at 23:56:28
Si despre mine ce spune cartea de istorie?
“
Jun 5, 2008 at 00:04:34
Ce scrie in cartea de istorie e secret. De ce nu citesti singurica?
Jun 11, 2008 at 13:53:52
Timpul s?u se apropie de….? Este incomplet finalul
Jun 11, 2008 at 19:41:20
Ehe… e secret


O sa vedeti voi in cativa ani
Momentan, mai frec putin menta pe blogul asta, ca parca nu am chef sa cuceresc omenirea chiar de acum
Jun 15, 2008 at 16:23:34
Jun 15, 2008 at 21:45:23
Frec menta inca din 1987, Yulobo
Jun 17, 2008 at 00:50:50
pff… m-ai b?tut… eu frec menta si tai frunze la caini abia din 94… si deja parintii imi zic ca e prea mult…
Jun 20, 2008 at 14:27:30
Aoleu, mooaaama, Cedik, ai imaginatie frate, am ras cu lacrimi in ochi
bravo 
btw: cred ca ai calatorit foarte mult la viata ta >.<
Jun 24, 2008 at 12:52:44
Din 1987?
You crazy baka >.<
Jun 24, 2008 at 13:02:31
@Serenity: Am calatorit mai mult in timp decat in kilometri
Stiu ca sunt
@Yulobo:
Jun 24, 2008 at 15:51:24
Hmp
… You had to say you’re not 
Jun 26, 2008 at 09:16:35
Jun 26, 2008 at 10:15:50
Multumesc, Lotte
Jun 26, 2008 at 20:53:32
He,He.,,
Za` Immortal Cedik!!
Ca vreau sa merg in alte ere..XD
Si,cand ma lasi si pe mine sa merg cu masina ta a timpului?
Ne,oricum .Esti tare XD.
P.S:Vreau nsite poze cu premiile tale Nobel,mai
Jun 26, 2008 at 21:44:49
Care dintre ele? Pe cele pe care le-am luat deja sau pe cele pe care o sa le iau?
Jun 27, 2008 at 15:07:59
Cu cele pe care le`ai luat,desigur
Da` vreau sa le vad si pe cele care o sa le iei ..
”
Ne,si cu masina timpului cum ramane?
Jul 1, 2008 at 01:11:14
Fuck, a ramas fara benzina. Si cand m-am dus sa cumpar de la o benzinarie, a profitat un “nene” de neatentia mea si mi-a furat rotile de la masina
In viata mea nu o sa mai calatoresc in timp in Romania. Risc sa mi se fure tot
Jul 1, 2008 at 15:56:33
o.o Numai atat? Well, sa stii ca ai scapat cu putin
I mean it ._.
Jul 1, 2008 at 19:51:25
Ya,bine ca nu ti`au furat motoru`
Roti iti cumpar eu daca vrei xD .
Jul 2, 2008 at 10:18:13
Jul 2, 2008 at 15:00:22
Apropo,vrei roti de camion?Sau de tractor? xD
Jul 2, 2008 at 16:11:54
@Yulobo: nu folosesc benzina, am reactor nuclear in portbagaj.
@Mitzuke: Roti? Mai bine aripi
Jul 3, 2008 at 11:54:20
Atunci ma corectez >.<
I’ll wait ^^
Don't I deserve a warm hug?
]

]
Ai nevoie de ceva? Sa-ti fac cinste cu ceva sa o poti duce pe Mitzuke sa-i dai turul orasului?
[I'm the next one
[Obsesie pana la extreme
Jul 3, 2008 at 15:27:36
Here u go, a warm hug just for you
Jul 3, 2008 at 15:48:22
I don`t want a tour around the city
Eu vreau un tur in timp …xD Deci,de care aripi vrei ?
“
Jul 3, 2008 at 16:22:22
Eu as vrea aripi de Batman

Se poate?
Jul 3, 2008 at 20:30:02
Hmm… Teoretic, da… Sa vad si practic
Wings Daca nu iti plac astea, nu te las sa ma plimbi chiar atat de usor. Trebuie si mie sa imi placa, nu? 
[pe moment da, poate in timp nu, dar acum o.o It kinda changed my mood
]
I’ll see me when I was born o.O
Sa caut, sa caut o.o
Gasit
Anyway xD Thanks for the hug… Nu stii cat de util a fost
Waiting for Mitzuke and then
Jul 7, 2008 at 10:44:54
Mitzuke is ready ^___^ I want to see when i was born too xD .In ce an mergem?
Hai sa il vedem si pe Iisus..si dinozaurii 
Jul 7, 2008 at 11:41:36
Nu vreau sa vad dinozauri ._.
]

I want to see when I was born [and how o.o" and how my father looked like, my mummy, too
I want to see my sis, too … My “father” …
And tosan, haha, too
Mitzuke-chan, I wanna see you, yoo
Jul 7, 2008 at 13:47:39
Am vesti proaste pentru voi


M-am dus ieri pana in Bucuresti, sa fac niste cumparaturi, si cand m-am intors la masina timpului am vazut ca i-au spart “niste unii” geamurile si mi-au furat casetofonul.
Acum trebuie sa o duc la reparat
Jul 8, 2008 at 10:43:14
Fac cinste ^^ [at least try to hide it Q.Q ~ ma lasi falita acus
Hmm… Geamuri de care vrei? [Am uitat cum se numesc ._.] Care se dezgheata iarna automat? [Geta are asa parbrizul
Anyway… Ce casetofon? Iti aduc navigatorul meu
Edit: Navigatorul are si Radio si pentru CD-uri
Cam atat pentru azi
Edit 2:
Jul 16, 2008 at 23:46:02
destul de interesanta introducerea, insa dupa ce am citit commenturile am remarcat altceva : asiiks te intreaba “sigur iti ajunge doar o prietena??”, iar tu : “Raspunsul meu e “nu”, normal. Sunt un tip fidel si loial” … poate asiiks e lamurita,insa altii nu
Jul 17, 2008 at 09:47:14
Mea culpa, ce sa fac
Oricum prietena are grija sa imi citeasca blogul, deci…
Jul 17, 2008 at 15:02:22
ft dragut blogu’..articole destul de la obiect..imi place..
eh,ce’ai de zis ? te’am demascat sau nu?
)
am,totusi,o veste trista pentru cititorii tai..nu’i nimic adevarat din tot ceea ce ai scris despre tine…
ah..am uitat sa ma prezint..sunt vrajitoarea de magie alba,verde,mov si galbena cu suvite blonde Opela Mercedesa Logana Mertzana SLRmclarena si am ghicit in ledul boxelor mele ca nu esti cine spui…
Jul 17, 2008 at 15:34:14
Cum indraznesti sa ma dai de gol??? Pentru asta o sa te omor!


Buhahahaha! Ai face bine sa te ascunzi, pentru ca am un cutit… oh… stai…
Opela, draga, cat ma costa sa imi ghicesti si mie unde am pus cutitul?
Jul 17, 2008 at 19:24:12
imi pare rau…am apelat pana si la ledurile de la imprimanta ca sa ghicesc cu mai multa acuratete viitorul ,si nici intr’al meu,nici intr’al tau nu scrie nimic legat de vreun cutit,sau ceva de genu’
a,si btw,prietenii mi se adreseaza cu SLRica,e mai scurt
ca si vrajitoare renumita ce sunt, tin sa te anunt ca munca mea e strict in folosul oamenilor,si ca nu astept niciun fel de rasplata materiala…[te costa de la 500 de euro in sus,in functie de ce fel de vraja sau descantec ai nevoie
]
Jul 17, 2008 at 22:08:42
SLRica, aj vrea ji io un descantec… Dar nu din ala vechi, vreau un descantec metal. Se poate? Cu niste growl-uri din alea de blacker ar fi ideal
Jul 17, 2008 at 22:43:25
hmz..cred ca as putea sa fac un descantec pe “let there be rock” clasic,simplu,si la obiect.
daca nu’ti place ac/dc inseamna ca nu stii ce’i aia rock
as putea sa incerc si cu ceva mai brutal,stil six feet under,dar nu cred ca s’ar potrivi.
si nici ceva stil leaves eyes,pentru ca as adormi in timpul descntecului,si e contraproductiv.
si ce fel de descantec doresti tu?
Jul 18, 2008 at 00:39:36
Vai, dar cum sa te adoarma Leaves Eyes? Mai bine un descantec gen Silencer - Death Pierce Me, care sa inceapa lent si armonios, d