Din punctul lui de vedere
Din punctul lui de vedere, să fii eroul principal nu era tocmai o onoare. Din punctul de vedere al lui Mihai adică. Şi cine era acest Mihai? Era multe, dar cu siguranţă nu eroul principal al acestei poveşti.
Mihai Gigel Avramescu era omul mediocru prin definiţie. Înălţime medie, greutate medie, inteligenţă medie (sau prost, depinde dacă ne raportăm sau nu la nivelul mediu al românilor), nici frumos dar nici tocmai urât, nu ieşea cu nimic în evidenţă. Fiind astfel prototipul eroului de decor, miimea dintr-un procent al unui sondaj, unul dintre chipurile neremarcate de pe stradă şi aşa mai departe, se opunea cu toată fiinţa sa ideii de erou principal sau de a fi în centrul atenţiei.
-Eu n’aş vrea să fiu că aia din filme, filozofa el odată, aflat pe balconul vecinului său, nea Stelică, cu un pahar de bere în mână. Toţii oamenii vor să fie că ei dar eu nu. Bun, şi se alege cu fata aia bună, căştigă bani, îi bate pe ăia răi, dar cu ce preţ? N-ai văzut ce rău şi-o ia înainte? Adică de ce să trec eu prin toate belele alea? Nu se merită pentru câteva minute de glorie şi înainte de un The End. Nu, mersi! Nu mai bine stau eu în banca mea?
Nea Stelică, uşor pilit, încuviinţă cu un gest scurt din cap, după care dădu încă o duşcă de bere pe gât.
-Ia uită-te la noi acuma, continuă Mihai. Bem o bere ca omu’, mai vorbim, mai vedem un meci, un film cu bătaie, mai facem şi câte un grătar cand e vro ocazie mai specială. Nu e bine, nea Stelică?
Nea Stelică, ieftin la vorbă sau poate nedorind să îşi dezlipească buzele de halbă, îşi clătina iarăşi capul în semn de „da”, în timp ce continua să înghită berea amară.
-Păi nu ne lua pe noi acuma vrun răufăcător la omor dacă eram eroi principali? Nu venea să ne ardă casă sau mai ştiu eu ce? E mai bine aşa, îţi zic eu. Dacă pe mine ar vrea vrodată unu’ să mă facă erou i-aş zice: du-te, bă, de-aici, n-am eu nevoie, fă-te tu erou dacă vrei! Nu, nea Stelică?
Nea Stelică încuviinţă iarăşi, de data aceasta printr-un sunet ce reprezentă un „da” îmbinat cu o râgâitură.
După cum spuneam, din punctul lui de vedere, al lui Mihai Gigel Avramescu, să fii eroul principal era un adevărat calvar. Din fericire, existenţa lui era atât de ştearsă şi de teşită în comun încât şansele ca acest lucru să se întâmple erau nule. De altfel, până şi această poveste este de fapt despre nea Stelică, eroul principal care avea talentul de a râgâi alfabetul. Iar Mihai… Mihai îşi ducea viaţa încercând să nu iasă în evidenţă în nici un aspect. Adusese chiar acest lucru la un rang de artă şi ştiinţă.
Urmărea cu atenţie rezultatele oricărui sondaj, studiu de piaţă sau chestionar şi îşi asuma părerea majorităţii. La început a fost ceva mai dificil dar în timp subconştientul său s-a adaptat în mod automat la majoritatea celor din jurul său. Şi a fost fericit în postura sa de element de decor o perioadă. Tragedia a venit odată cu un chestionar mai complex la care a fost supus. Iniţial nu ar fi vrut să răspundă dar a acceptat într-un sfârşit când a aflat că va primi un pachet de cafea şi o spumă de ras la finalul acestuia. Şi timp de jumătate de oră a răspuns la întrebări. Odată intrat în baza lor de date, Mihai a mai fost abordat pentru încă vreo 4-5 chestionare, prilej cu care s-a ales cu 3 pungi de covrigei, 2 şampoane, 5 săpunuri şi 2 şepci.
Nimic interesant până acum. Întâmplarea a făcut însă ca un angajat la institutul ce coordona acele sondaje şi chestionare chiar să îşi facă treaba şi să interpreteze rezultatele în urma unei pene de net. Aflat în imposibilitatea de a mai sta pe mess, s-a apucat să se uite peste cifre şi procente şi a observat un lucru absolut remarcamabil. Dintre acele câteva mii de persoane participante, exista una care selectase răspunsul majorităţii la absolut fiecare întrebare. Din toate cele 482, nu s-a aflat la nici una în minoritate. La nici una. Ori şansele să se întâmple aşa ceva erau de-a dreptul fabuloase.
Angajatul s-a dus la şeful său, şeful său afectat de aceeaşi lipsă de mess a stat şi el să se uite cu atenţie peste numere, din plictiseală şi şi-au dat seama că au dat peste gâsca cu ouăle de aur. Vroiau să afle ce părere are românul de rând? Nimic mai simplu! Gata cu sondaje, gata cu chestionare, gata cu tot! Era de ajuns să îl întrebe pe Mihai şi aflau răspunsul.
Cum statul era de acord cu asta, economisindu-se mulţi bani de la buget prin renunţarea la tonele de hârtie tipărită, oameni trimişi pe teren, cadouri pentru participanţi şi alte cele, Mihai a fost săltat într-o noapte de S.R.I., băgat într-o dubiţă şi dus frumos într-o cameră de studiu, unde a fost tratat ca un cobai.
Bine, nu vă închipuiţi că toate acestea s-au întâmplat aşa, peste noapte. S-au făcut teste întâi şi s-a descoperit că în tentativa sa de a nu ieşi în evidenţă, Mihai s-a sincronizat cumva cu undele psihice ale populaţie sau aşa ceva. Mi-aş dori să pot explica într-un mod mai credibil din punct de vedere ştiinţific însă toate aceste detalii le ştiu de la nea Stelică, personajul principal al acestei poveşti, martor al întregii târăşenii, şi care a primit de la stat 500.000 de euroi pentru a păstra tăcerea, bani cu care a trăit fericit până la adânci bătrâneţi alături de una dintre fetele de la pagina 5 din Libertatea că deh, eroul se alege şi cu fata.
scz d mass pt aia q DND ji BRB [ma$$]
