primul episod poate fi citit aici

al doilea episod poate fi citit aici

Gore sau Vore vor presupune cititorii, bazându-se pe logică. Greşit! Fetiţa era de fapt Elena Udrea, venită din viitor pentru a putea schimba soarta alegerilor electorale din 2009. Din nefericire, maşina timpului se defectase şi în loc ca o Elena Udrea de 96 de ani să ajungă în România, a ajuns o Elena de 11 ani în China. Deh, aşa se întamplă când foloseşti maşini de călătorit în timp fabricate în România. Nu numai că arată a pietroaie, de le confundă lumea cu meteoriţi, dar mai dau şi rateuri.

Renn scoase cu forţa mâna chinezului de sub fusta ei, după care fugi spre blondă, o prinse de încheietura mâinii şi o trase cu sine in pădure. Elena Udrea, neştiind ce se petrece, se lăsă condusă de Renn printre boscheţi, până la o casa abandonată, aflată într-un luminiş. Acolo, amândouă îşi încetiniră paşii, după care Elena scoase un ţipăt de uimire. Scăldat în razele soarelui care formau mici curcubee atunci când îi atingeau bustul gol, un băiat puber şi strălucitor stătea în faţa lor, admirând efemerul naturii şi cugetând la Absolut. Întorcând capul şi văzând-o pe vizitatoarea din spaţiu, acesta exclamă: “Dumnezeule, ce succesuri au avut şi ăştia cu maşinile lor!!! Nu numai că dau rateuri, dar îţi schimba şi sexul şi te fac să arăţi de parcă ai fi scos dintr-un vis erotic al adolescentei lui Stephanie Meyer.”

Elena era de-a dreptul stupefiată şi pe bună dreptate. Chiar dacă nu întelegea ce vrea să spună băiatul cu acea frază şi cine era acel Stephanie Meyer, un lucru era sigur: maşina era într-adevăr plină de succesuri! Chiar dacă se schimbase fluxul spaţio-temporal, chiar dacă vârsta i se dăduse peste cap, chiar dacă continentul era greşit, ajunsese acolo unde dorea, la cine dorea. În faţa ei, strălucitor, sexy, şi cu o superbă pleată brunetă era chiar el… tânărul Traian Basescu.

Dar când aceasta se repezi sălbatic să-l strânga în braţe şi să-i sărute cu pasiune buzele, să-i simtă iar gustul masculin pe papilele ei gustative de blondă îndragostită, băiatul se dădu un pas in spate, iar blonda ateriză pe burtă, simţind pentru prima data lipsa “airbagurilor” ce i-ar fi amortizat căderea. Tânărul o privea îngrozit, după care strigă: “Elena, te-ai tâmpit, sunt eu, Eba!!!”

Fără ca Elena să ştie, şi tiza ei, fiica preşedintelui, venise din viitor pentru a schimba soarta acestor alegeri şi, asemeni ei, avusese parte de probleme cu maşina de călătorit în timp.

“Oh, tu erai… “, spuse Elena Udrea scârbita în timp ce se ridica. Nu o putuse niciodată suferi pe Eba, brunetele nu îi inspirau încredere. Cu toate acestea, cele două trebuiau să treacă peste diferenţe pentru a-şi îndeplini ţelul comun: găsirea lui Băse.

Aşa că o întrebară pe Renn dacă ştia cumva de alţi meteoriţi căzuţi pe pământ. După ce stătu un pic să se gândească, tânăra chinezoaică spuse ceva…în limba ei nativă. Comunicarea avea să fie, aşadar, o problemă.

“Lasă-mă pe mine să încerc”, îi spuse atunci Eba, împingând-o pe Udrea la o parte.

“We searching Băse. Do you know Băse? Băse are bald and brunet hair… to live bine? You know?”, încerca Eba să discute cu Renn, în timp ce o zgâlţâia de umeri.

Renn în schimb o privea speriată fără să înţelegă ce se întâmpla şi la primul semn de neatenţie din partea Elenelor, o luă la goană cât putu ea de repede.

“Acum ce ne facem, tu?”, o întreba Eba pe Udrea.

Şi aşa-şi începură călătoria cele doua parlamentare de marcă, Elena Udrea, acum o loli blondă, şi Eba, acum un transsexual sclipicios. Scopul lor? să-l găsească pe Traian, după care să se reîntoarcă în 2009. Scopul lor imediat? Să găsească un  prost care să le întreţină până-şi vor atinge ţelul. Zis şi facut…

-va urma-

P.S. Reiau precizarea de data trecuta: acest post este scris in tandem cu Alex (Dawn), fiecare cate un paragraf, pe rand, continuand ideea celuilalt. Continuarea va fi pusa in curand.

primul episod poate fi citit aici

“QWIN QWON PINYIN, YUE MIN!!!” urlă Qenn Hue către micuţa Ren, agitând ameninţător o mătură deasupra capului, mesaj care ar putea ajuta un cititor inteligent să deducă înţelepciunea şi înţelesul aflat în spatele mesajului din prăjitură (îl rog pe această cale pe cititor să mi-l spună şi mie). Speriată, Renn încercă să fugă dar se împiedică de una dintre găurile din asfalt. În timp ce încerca să se întoarcă pe burtă şi să îl convingă pe Qenn Hue să nu o qwin qwonească cu mătura, observă ceva pe cer:

“Ming dong tae wong tze fu?!?”,exclamă Renn un fel de WTF? pe limba chineză.

Pe cer, apropiindu-se de sol cu o viteză ameţitoare, era un meteorit incandescent, ultima rămăşiţă a planetei odată locuită de Gore şi Vore.

“WTF?!?!?” strigă fetiţa(de acum vom traduce bogatul dialect pentru a fi accesibil şi cititorului de rând), bulbucind ochii şi căscând gura, care-i fu închisă la loc de mătura care-i lovi tangenţial creştetul capului. Câteva secunde mai tarziu, Renn simţi pământul zguduindu-se, fără a-şi da seama dacă acel cutremur se trage de la pietroiul incandescent de pe cer sau de la cucuiul incandescent din cap. Totuşi, când chinezul se-mpiedică şi căzu cu mâna sub fusta ei, situaţia se clarifică de la sine. Nu, nu mă refer la faptul că Qenn Hue era un pedofil, ci la faptul că un pietroi tocmai căzuse din cer.

În timp ce Qenn Hue aştepta ca Renn să îi spună să îşi scoată mâna de sub fusta ei iar Renn aştepta la rândul ei ca Hue să işi scoată mâna de sub fustă, creându-se astfel un cerc vicios ce îl favoriza pe Qenn Hue, şi poate şi pe Renn, mulţimea începuse deja să se strângă pe marginea imensului crater ce aterizase fix pe primăria din sat, ucigând primarul, secretara, trei găini, două capre şi pe un activist ce lipea afişe electorale pe stâlpii primăriei.

“woah”, “wow”, “omege”, spuneau chinezii în limba lor, folosind multe tz-uri şi ng-uri, în timp ce se holbau la imensul găuroi. Iar cantitatea de exclamaţii nu făcu decât să se dubleze când cetăţenii au observat că meteoritul se desfăcu în două pufăind exact ca în filmele S.F. cu extratereştrii. În timp ce o figură umanoidă aparea din fum, Ming Pao îl întrebă strigând cât îl ţineau plămânii:

“Terminatooooooooooooooooooooooor, tu eşti?”

Dar nu! nu era terminatorul. Când praful se risipi, o figură subţirică, cu pletele în vânt apăru în faţa lor. Îmbrăcata numai într-o cămaşa de noapte, fiinţa păşi în faţa lor, iar aceştia observară că era o copiliţă, pe la vreo 10-11 ani, blondă cu ochi albaştrii. Desigur, faptul că aceasta supravieţuise în interiorul unui pietroi ce ardea la 2000+ grade celsius nu părea a mira pe nimeni, aceştia primind-o în sânul familiei lor. De precizat că Qenn Hue şi-a scos mâna de sub fusta Rennei, fiind primul care i-a urat bun venit neobişnuitului vizitator

Precizăm şi că după ce i-a făcut cu mâna vizitatorului a introdus-o la loc sub fusta Rennei, oarecum jenat de faptul că instinctele sale l-au făcut să renunţe acea situaţie avantajoasă în mod inconştient. Dar să îl lăsam la o parte pe Qenn Hue, acel bătrân pedofil, şi să ne concentrăm atenţia asupra a ceea ce conta cu adevărat: cine anume era fata blondă cu ochi albaştri?

- va urma -

P.S. Reiau precizarea de data trecuta: acest post este scris in tandem cu Alex (Dawn), fiecare cate un paragraf, pe rand, continuand ideea celuilalt. Continuarea va fi pusa maine seara.

A fost odată ca niciodată o loli amatoare de tentacule. Din nefericire, nu a fost decât pentru puţin timp, pentru că un meteorit i-a lovit planeta şi a distrus orice urma de existenţă a acelei loli iubitoare de tentacule. Ironic e faptul că meteoritul era o ramaşiţă dintr-o planetă locuită de monştrii cu tentacule, planeta distrusă cu un tun laser gigantic de către pudicii şi conservatorii locuitori al unei planete creştine, care s-au declarat oripilaţi de perversităţile existente pe planeta monştrilor cu tentacule. Şi mai ironic e faptul că monştrii se reproduceau în realitate asexuat, acele “perversităţi” blamate de creştinii spaţiali fiind de fapt simple strângeri de mană.

Privind pe fereastra castelului ei, tânara loli care aflase de la oamenii de ştiinţă ai palatului că planeta lor este sortită pieirii, simţea un gol în stomac. Sora ei mai mică, Vore, era cea mai importantă fiinţă de pe faţa planetei, şi trebuia să o salveze cumva. Aşa că a dat poruncă să fie construită o navă în care să îşi poată trimite sora pe o altă planetă. Zis şi facut, două săptâmani mai târziu, o navetă spaţială a fost creată, în care Vore urma să călătorească în somn criogenic până pe cea mai apropiată planetă. Când ziua fatidica a venit, călătoria lui Vore a început….

… dar nu a durat decât câteva secunde, meteoritul a lovit planeta mult mai repede decât prevăzuse loli cea amatoare de tentacule, lucru deloc de mirare, este ştiut doar că loli-urile nu se pricep la matematica şi calcule. Bineînţeles, o fiinţă superioară nu era de acord cu acest lucru şi tot încerca să o readucă la viaţă pe Vore şi pe sora ei (Gore, pentru cei interesaţi de numele ei). Din nefericire pentru acea fiinţă superioară, de fiecare data când încerca să agite bagheta magică pentru a face o vrajă de a readucere la viaţă a loli-urilor, o altă fiinţă superioară o orbea cu oglinjoara de la ceas, cu care reflecta lumina emanată de Edward Cullen ce se prăjea îndurerat la soare (cică ar fi murit Bella).

Şi aşa a dispărut planeta Pedophiliae din sistemul solar, alături de care şi-au găsit sfârşitul şi locuitorii acesteia, dintre care oricum nu sunt demni de menţionat decat loliputanele, precum Gore şi sora ei Vore. Vă întrebaţi ce rol are aceasta mica istorioară despre sfârşitul unei planete?

Vă puteţi întreba mult şi bine atunci pentru că rolul ei este ascuns undeva, într-o galaxie îndepărtată, cu 2196 de ani lumina mai îndepărtată decât cea din Star Wars sau prima la dreapta la intersecţia dintre Marea Gaura Neagră (fosta planetă Terra) şi galaxia Calea Lactee, undeva, pe o planeta mică, micuţă, foarte mică dar mare din punctul de vedere al locuitorilor ei, ferecat într-un cufăr legat cu şapte lacăte şi două funii. Oricum, chiar şi dacă un aventurier ar îndrăzni să se ducă până acolo, ar descoperi că rolul acestei istorioare are cam acelaşi nivel de profunzime pe care îl are o zicală gasită într-o prăjitură chinezească (ştiţi voi, cele cu răvaşe norocoase), care să spună:

“qwin qwon pinyin, yue myin”. Renn citi mesajul din pişcotul pe care-l şutise de la taraba lui Qenn Hue, după care-l aruncă pe jos, molfăind cu poftă prada. Desigur, aceasta nu era deloc saţioasă, şi nici extraordinar de gustoasă, după cum observă, şi nici învăţătura din crusta ţeăpănă de faină cu apă nu îi sporea coeficientul de inteligenţă, însă pentru mezina unei familii sărace de 12 membrii şi-un câine râios, ideea de a avea ceva al ei era ceea ce conta cu adevărat. Desigur, acest ceva al ei nu a durat decât câeva molfăieli şi o înghiţitură. Iar cum orice acţiune are şi o reacţiune, chinezul a găsit biletul aruncat pe jos, şi la o distanţă infimă şi pe ea.

- va urma -

P.S. Acest post este scris in tandem cu Alex (Dawn), fiecare cate un paragraf, pe rand, continuand ideea celuilalt. Continuarea va fi pusa maine seara.