M-am dus ieri la magazin să cumpăr nişte pâine. În faţa mea, postată în faţa aparatului de făcut cafea, o fetiţă de vreo 6-7 anişori, cu o bancnotă de 1 leu în mână.

-Ia zi, ce vrei tu? o întreabă vânzătoarea.

-Caiac, spune fetiţa cu o voce peltică dar simpatică.

-Caiac? râd vânzătoarea şi o mămică aflată în magazin, dar fetiţa nu se lasă descurajată.

-Vrei cafea, fată? Că nu e pentru copii, îi spune vânzătoarea zâmbind.

-Nu, nu caiac, se corectează ea… ăăăă… totorată.

-Totorată? râd iaraşi vânzătoarea şi mămica şi realizează că fetiţa vrea ciocolată caldă.

-Ia zi „pufă”, îi spune mămica.

Fetiţa se jenează, parcă se îmbujorează puţin şi îi răspunde: „pută”.

Hăhăhă, se râde în magazin, vai, ce mai glumă.

Între timp, mai apare un băieţel, tovaraş de joacă al fetiţei.

-Mai am 2 lei, îi zice aceasta mai mult în şoaptă.

Mă uit la ea cu atenţie, la fetiţa peltică care îşi cumpară totorată. Are un fes roşu murdar pe cap, haine murdare, pline de praf şi noroi şi o pereche de tenişi rupţi în picioare. Rupţi şi plin de noroi. Mă gândesc cum de o fi făcut rost de acei bani… Nu, nu o suspectez de furt dacă la asta vă gândiţi, dar nu pare să o ducă aşa de bine. Când porţi tenişi rupţi, 3 lei nu e o sumă de ici, de colo, de aruncat pe dulciuri.

Băieţelul îi arată cu degetul o pungă de… ceva. Ceva cu ciocolată, un fel de biscuiţi, pufuleţi, nu ştiu, nu mă pricep. Îi arată punga cu degetul, fără să spună nimic, ca şi cum ar exista un acord tacit între ei.

-Mai am 2 lei, spune fetiţa.

Mă uit la preţul acelei pungi: 1,8 lei. Mă uit şi la băieţel. Curăţel, îngrijit, haine bune, genul de haine cu care poţi să ieşi şi în oraş, nu doar haine de casă. O duce în mod cert ceva mai bine.

Fetiţa îi arată vânzătoarei punga şi îi întinde ultimii ei 2 lei. Între timp, aceasta îi aduce paharul de ciocolată, plin doar pe două treimi, ca la tonomatele de cafea din UPG care te jecmănesc, zgârcindu-se la câteva picături de apă.

-Stai aşa, să îţi dau restul, spune ea întinzând două monede lucioase de câte 10 bani.

-Nu, vreau două bomboane.

Ia şi două bomboane de pe tejghea, ia şi „totorata”, ia şi acea pungă de ce-o fi fost, şi iese din magazin însoţită de băieţel. S-au dus şi ultimii 2 lei…

… fac reclama altora

Clipul e teribil de comic si foarte bine realizat!

Ca sa nu mai zic de actualitate…

În mod normal sunt genul căruia, vorba domnului Ţepeluş (fost profesor de economie şi filozofie în liceu), i se fâlfâie de politică şi cu atât mai mult de votare, procedeu anevoios şi istovitor care presupune să ieşi duminica din casă în scopuri non-distractive. Cu toate acestea, în lumina ultimelor evenimente, m-am trezit în această dimineaţă cuprins de un avânt de responsabilitate şi spirit civic şi cum oricum aveam de aşteptat până să termine upgrade-ul cel de la Hosgator (long story, schimb hostul, povestesc altădată dacă e), am zis să mă duc şi eu să văd cum e.

Teoretic, eu sunt genul ăla de alegător, sau pseudoalegător mai bine zis, care poaaaaaaaaate că ar vota dacă ar veni oamenii cu urna la el la uşă. Poate. De altfel, consider că aşa cum cei cu dizabilităţi beneficiază de o urnă mobilă, aşa ar trebui să beneficieze şi leneşii! Păi? Ce lenea mea…

Oricum, pe la vreo 10 să zic, mi-am învins lenea şi am zis să mă duc. Nu de alta dar aflasem că cică ar fi secţii de votare la toate liceele şi cum eu stau lângă unul am zis că nu o să am mult de mers. În plus, mă şi gândeam deja la cum o să îi dau eu mesaj lui Alex şi o să râd de ea şi o să îi spun că eu am fost cetăţean responsabil şi am votat şi ea nu şi hahahaha! Ha!

Liceul Spiru Haret e foarte aproape de mine. De fapt, pot să văd spatele curţii liceului pe fereastra. Ataşez „poza” aici.

Cu toate acestea, mi-am adus aminte că odată, când încercam eu să ajung acasă pe undeva prin spate, ajunsesem din greşeală la intrarea în liceu şi nu pe strada mea  (asta se întâmpla prin anul I, când de-abia mă mutasem şi nu ştiam încă drumul spre casă foarte bine). Şi mă gândesc că probabil că eu stau lângă internatul de la liceu, care e aproape de liceul propriu-zis însă nu în aceeaşi locaţie

Şi mă apuc. Şi merg. Şi merg. Şi văd oameni pe stradă mergând în aceeaşi direcţie şi mă gândesc: „I-ote, dom’le, alţi cetăţeni responsabili”. Şi merg, şi văd secţia de vot în depărtare iar inima începe să îmi bată cu putere. Şi ajung… şi văd că era de fapt o casă şi am greşit strada. Şi fac la stânga. Şi fac iar la stânga şi mă întorc de unde am plecat (pic) şi mă gândesc cum am fost eu să votez şi n-am găsit secţia de vot. Văd însă în ultima clipă un cuplu de bătrâni ce atunci ieşeau din casă şi îi întreb dacă ştiu cum se ajunge la liceul Spiru Haret.

„E acolo, în spate la blocul ăla”, îmi arată bătrânelul. Şi mă uit în direcţia degetului său… „Blocul ăla” era blocul meu… O… k…

Reiau traseul (pic here) şi mă gândesc că na, acum dacă tot am ieşit din casă… Hai să mă duc de data asta în direcţia care trebuie, spre liceu. Şi ajung la o şcoală la intrarea căreia scria: „Secţie de votare” şi un număr pe care l-am uitat.

Intru în şcoală. Văd un nene gardian şi o gramadă de bătrânei. Oh, şi taţi sau mame cu copilaşi, târâţi de mână la vot. Şi toţi bătrânei erau pe capul copilaşilor, mai ceva ca nişte ulii, că ce drăgălaşi sunt, că să-i lase pe copilaşi să voteze şi alte lucruri similare.

Un nene bătrân, un fel de oficial de acolo, întreba care mai e din Făt-Frumos (o stradă presupun). Toţi erau de acolo, în afară de mine. Mă mai uit pe perete, văd că e încercuită lista cu secţii şi printre străzile repartizate acolo nu se regăsea şi a mea. A mea era trecută la Spiru Haret, liceul. Cum nu ştiam care Dumnezeu e procedura, cu cine trebuie să vorbesc şi ce să fac, şi mai era şi coadă am plecat. Ştiam că voi regreta şi mă ofticam că am ieşit din secţie, că am bătut atâta drum degeaba şi că nici măcar n-am votat da’ zău că mi se făcuse scârbă şi lene.

Şi o iau la stânga, să ocolesc prin direcţia opusă să nu fac iar drumul înapoi pentru a doua oară. Când, doi paşi mai încolo… INTRAREA IN SPIRU HARET!

„Mă, ce mama mă’sii!?!” mă gândesc eu. Data trecută când ajunsesem la intrare nu pe acolo o luasem, cum de se mutase intrarea în partea aia?

În fine, calul de dar nu se caută la dinţi. Intru în liceu, merg în faţă, intru în clădire. Mă rog, mini-coadă, babe care nu ştiau cum să completeze şi n-auziseră de faza cu referendumul şi întrebau cum se votează acolo, alea-alea. Mă întreabă nenea dacă vreau să votez şi pentru referendum, îmi ia buletinul, îmi da buletinele de vot, ştampila şi intru în cabină.

Mă uit aşa… în scârbă, la buletinele de vot. Erau făcute probabil din hârtie igienică reciclată. Aşa hârtie gălbejită şi subţire n-am văzut nici la ziarele care putrezeau la ţară în pod de zeci de ani.

Mă uit pe urmă la buletin. Vreau să reduc numărul de parlamentari? Bag ştampila pe NU!

Vreau parlament unicameral? NU! Împăturesc frumos buletinele şi mă uit la ăla cu preşedintele.

Iniţial vroiam să măzgălesc buletinul dar am constat că am uitat markerul acasă. Plus că s-ar fi cunoscut prin hârtia aia transparentă. Nu vroiam să îmi sară în cap bătrânelul de la urne că am “cărcălit” mândreţe de hârtie de vot. L-am votat până la urmă pe Cernea, doar el a salvat parcul Carol din Bucureşti, un loc de care mă leagă deja o mulţime de amintiri plăcute cum ar fi de exemplu picnicul de astă vară cu Alex. Oricum nu o să iasă preşedinte.

Ies din urnă, predau ştampila, îmi iau buletinul. THOSE BASTARDS!!! Mi-au lipit o hârtiuţă pe spate!!! M-am dus să votez, nu să îmi pângărească aia buletinul! Nesimţiţii!

Dar faza cea mai tare, de departe cea mai tare, a fost când am observat uşa şi gardul din faţă, cealaltă ieşire/intrare în liceu.

Stau la 50 de metri de secţia de vot. Am aflat după ce am căutat-o vreo 20 de minute.

Pe domnu’ profesor l-au chemat într-o zi să ţină o predică la biserică. Nu prea ştia ce să spună dar nici nu putea să refuze o ofertă venită din partea părintelui Teodosie, aşa că a acceptat.

Trebuie să menţionez înainte de a începe că dom’ profesor nu era un profesor veritabil şi nici nu fusese vreodată. I se spunea însă aşa pentru că era o idee mai deştept decât restul, sau cel puţin se credea mai deştept, şi nu contenea a da sfaturi tuturor celor pe care îi întâlnea: cum să facă aia, cum s-o facă pe ailaltă şi tot aşa. Teoretic, un astfel de comportament nu îţi aduce tocmai respectul şi admiraţia celorlalţi şi în nici un caz un titlu de „dom’ profesor”, decât poate cu titlu ironic. Oamenilor nu le place să fie bătuţi la cap cu ce să facă, nu le place să primească sfaturi decât dacă le cer, nu le place să se simtă nepricepuţi şi să vină altul care să creadă că ştie el mai bine. Nu, omul însuşi ştie el cel mai bine. Practic, situaţia stătea invers.

Locuind într-o zonă uşor mai înapoiată, rămasă cu câteva zeci bune de ani în urmă, cel puţin ca mentalitate, exista încă în rândul cetătenilor acel respect pentru persoanele o idee mai şcolite. Spun „o idee mai şcolite” pentru ca dom’ profesor nu avea neapărat nişte clase în plus dar apucase să facă liceul într-un oraş ceva mai mare şi nu cel natal, lucru care îi oferea nişte puncte bonus faţă de ceilalţi.

Am menţionat aceste lucruri pentru că este destul de important faptul că dom’ profesor nu era un profesor real din cauza a două motive importante, pe care le-am uitat însă.

Oricum, acestea fiind spuse, ar cam fi cazul să ne întoarcem la predica pe care domnu’ profesor trebuia să o ţină. Nu avea absolut nici o idee. Nici măcar nu ştia exact cum ar fi trebuit să sune acea predică dat fiind că în biserică se holba la picturile de pe pereţi şi arareori asculta cuvântul preotului. Şi chiar dacă ar fi ştiut ce este aceea o predică tot nu s-ar fi priceput să o scrie fiind lipsit de absolut orice brumă de talent artistic. Pe bune! Cea mai frumoasă compunere a lui, pe care o avea încă lipită pe-un perete, data din clasa a IV-a şi suna cam aşa:

„Iarna

Iarna ninge şi e frig. Afară e zapadă. Copii are sanie şi bulgări. Bulgării sunt din zăpadă.

Afară este frig.

Ce frumos e iarna!”

Primise 10 pentru că fusese singurul care nu greşise acordul subiectului cu predicatul în toate propoziţiile, ci doar într-una singura. Greşeala cu „copii” nici măcar învăţătorul nu o sesizase.

Ori, să pui un astfel de om să ţină o predică într-o biserică era puţin cam prea mult, slujba era deja plicticoasă prin definiţie. Ar fi putut să plagieze o pildă din Biblie dar avea nişte oarecare standarde morale şi nu ar fi recurs la un asemenea gest.

A început atunci să se gândească la viaţa sa, la amintirile din copilărie, de când era liceean şi de când lucra la poştă (acum fiind pensionat pe caz de boală) doar, doar de-o găsi un subiect. Şi a stat aşa o noapte întreagă neştiind ce să pregătească. A doua zi, cu cearcăne la ochi şi obosit până peste poate, s-a întâlnit împlător cu părintele Teodosie care, cu o reală sfială şi jenă în gesturi şi vorbire, i-a spus că trebuie să anuleze oferta cu predica deoarece a primit dispoziţii de la partid ca după slujbă să vină unii de la sediu şi să împartă găleţi şi cutii de chibrituri în loc de predică că deh, vin alegerile în curând.

„Slavă Domnului”, se gândi dom’ profesor, „cu asta votez sigur!”

Dacă ar fi fost dom’ profesor mai înţelept nu şi-ar mai fi făcut griji degeaba, cam toate pildele, predicile, moralele şi concluziile din perioada asta se rezumă la electorale

Un singur lucru mă sperie mai rău decât gripa porcină: teama de a cădea în ridicol purtând o mască din-aia la gură. Cum am ieşit şi eu azi prin lume, unde altundeva decât prin Capitală, am putut să îmi desfăt ochii cu ditamai puhoiul de oameni cu psedubotniţe din-alea peste faţă.

Lăsând la o parte faptul că, din câte am înţeles, sunt absolut inutile, arată de-a dreptul bizar, e ca şi cum am avea parte de o invazie de medici chirurgi pe străzi. Mă gândeam azi că aş putea porni o adevărată afacere în aceste vremuri tulburi, bântuite de criză şi împrumuturi ratate de la FMI: o casă de modă pentru măşti anti-porcină. Pentru don’şoare model roz, cu sclipici, sau eventual cu blăniţă albă, că tot a venit iarna. Pentru don’şori, tot model roz cu sclipici sau cu blăniţă albă. Aş face şi cu model de camuflaj, pentru bravii soldaţi ai acestei ţări. Pentru persoanele care ocupă o funcţie înaltă, aş inventa masca neagră, cu papion sau cravată.

Eşti fan anime (cam 90% sigur dacă citeşti acest blog)? Pentru tine o să pregătesc special modele cu Naruto, în special în genul celor pe care le poartă Kukashi. Trendy, cool şi sănătos. Bineînţeles, aş face şi pentru metalişti/rockeri modele de piele, cu ţepi şi lanţuri atârnând de ele (pentru punkeri). Sau un model special pentru Becali, cu icoana Sfintei Făcătoare de Minuni, Maica Precista. Plus cruce! Şi că tot am vorbit de Becali, aş face şi modele pentru microbişti, cu siglele echipelor preferate.

Toată lumea ar fi fericită şi aş scoate şi eu un ban. Mai greu cu investiţia asta iniţială…

Oricum, nevoia cică ar fi mare, că din când în când mai descoperă câte un infectat cu gripa porcină. Vă daţi seama, cred că avem aproape 10 cazuri în ţară, pericolul e iminent.

Cel mai mult mă sperie însă faptul că am aflat că vaccinul va fi produs în România… Că la câţi bani se investesc la noi în cercetare şi la ce salarii există, sunt sigur că avem oameni capabili să facă asta, precum şi aparatura şi condiţiile necesare.

Între timp, îmi amintesc că eram săptămâna trecută cu Alex şi îi povestesc eu amuzat cum m-a sunat mama să îmi spună să mă feresc de aglomeraţie, să tuşesc în batistă, să mă îmbrac nu ştiu cum şi aflu de la ea că şi mama ei i-a spus acelaşi lucru. „E clar”, am zis eu, „au văzut aceleaşi ştiri”. Şi nu e de mirare, numai prin facultate avem o grămadă de afişe care ne avertizează ce să facem şi ce să nu facem în caz de gripă porcină. Doamne-fereşte, să nu păţim iar ca atunci cu gripa aviară când au murit… mulţi?!? oameni?

Contagioasă nu e gripa porcină ci prostia şi isteria maselor, îmbibate în idioticul spirit român de turmă. Chiar văzusem un tip în tren cu masca la gură şi am vrut să îl bat pe umăr şi să îl întreb: „Măi, ţie nu ţi-e jenă să mergi cu chestia aia pe faţă?” dar mi-era frică să nu ma considere drept purtător de gripă porcină, pornit să îl infecteze când îşi dă jos botniţă.

Reuşită ediţia de anul acesta a Nijikon, foarte reuşită chiar, aproape toţi cei care au fost pe acolo şi cu care am discutat spunând că a fost win. Şi chiar şi nouă ne-a mers mai bine decât anul trecut cu standul.

Pentru mine, Nijikon a început de vineri. Am ajuns după-amiaza în Bucureşti, m-am întâlnit cu Alex, am fost puţin cu ea prin oraş să îşi rezolve treburile după care am început noi să ne căutam drumul spre tipografia de unde trebuia să ridic materialele, înarmaţi cu două hărţi pe telefonul mobil, descărcate de pe pagina lor de contact. Materialele (4 modele de postere, 7 modele de stickere/autocolante, 2 reviste promoţionale Mangazup şi un banner cu Animezup de vreo 30 x 100 cm) au fost excelent realizate, ca şi anul trecut, şi mai ales ieftine, prilej cu care mă declar fan al tipografiei Maxxim. Şi când îmi era mie lumea mai dragă, mă trezesc cu mesaj de la Marina: „Nu mai e loc pt stand,ce facem acum te descurci c eu ma duc la repetitii. grabeste-te altfel nu se mai face nimic.”

Mă, cum naiba? mă gândesc eu. Aveam locul rezervat de ceva vreme, Marina îi ştie pe cei de acolo, chiar îmi spunea prin vară că anul ăsta o să ocupe ea locul cel mai bun pentru noi şi acum pauză? Încerc să o sun de vreo 3 ori… nimic (o bufnea râsul după cum am aflat mai târziu). După ce am ajuns şi eu pe la Palat pe la vreo 5, fiind întâmpinat de Ruxi, aflu şi de la Marina că fusese o farsă… În fine, am aruncat materialele pe masă şi ne-am apucat să aranjam şi noi cât de cât pe acolo.

În mare, echipa de la standul nostru a fost cam aceeaşi de anul trecut: eu şi Marina (care s-a împărţit între noi şi cosplay), Snow, Shiva, JavaLeen, Ana (Asadtipu) şi, în plus, Alecs şi Yzu. Şi bineînţeles, Alex (Dawn), care a fost responsabilă de a îmi ţine mie de urât :> Oh, şi sâmbătă a ajuns şi DarkS, care a adus cu el un exemplar tipărit al Sekai Animezation, plus două postere pentru revistă, pe care le-am lipit pe perete. Ca şi anul trecut, am fost vecini cu standul Anime-Mania, numeroşi şi gălăgioşi ca de obicei (dar în sensul bun), care au avut un stand foarte activ şi plin de viaţă (chit ca nu prea reiese din poza asta), şi cu care am împărţit chiar şi o priză până când Lord Methos a mai băgat şi pe la noi un prelungitor adus de Dan (The Different Mechanist), unul dintre organizatori.

Ca să încheiem cu subiectul standul nostru, voi povesti puţin şi despre concursul nostru de desen. Am avut ca temă „Halloween Cosplay” iar fiecare participant trebuia să deseneze ceva pe această temă, doar în creion, pe o coală A4, în intervalul 13-14, pentru a putea noi să afişăm notele până în 14:30, când începea concursul de cosplay. Se făcuse însă aproape 12 şi lucrurile nu mergeau aşa bine, cred că aveam doar vreo 5 concurenţi deci situaţia nu era tocmai roz. Noroc cu Alex care a avut geniala idee de a face o mini-pancartă cu concursul de desen, cu care m-am plimbat prin tot Palatul, de am ajuns să avem 17 concurenţi înscrişi până la urmă. Premiul I, un set de markere special pentru desen, în valoare de peste 200 de lei şi oferit de către sponsorul nostru, PicturaOnline, a mers la Corina, iar pe locul 2 s-a clasat Yzu. Desenele au fost notate de către un juriu format din Alecs, Dawn, Raluca-Z (pe care mi-a făcut plăcere să o cunosc, deşi atunci am uitat să menţionez asta) şi Shiva (în ordine alfabetică). Nu a fost nici chiar win, dar a fost mult mai bine decât ne aşteptam. Acum avem experienţa necesară pentru ca anul viitor să facem un concurs şi mai reuşit, poate unul în colaborare cu Anime-Mania, că tot spunea Bebe ceva pe mess.

Ca şi anul trecut au fost numeroase standuri, console de jocuri, spaţii unde să poţi desena, atât clasic cât şi cu tableta, etc. Nu are rost să repet ce se poate citi deja pe site. Ceea ce m-a impresionat în schimb cel mai mult şi nu am văzut nici menţionat pe nicăieri, a fost standul cu mâncare japoneză, pregătită de japonezi. A fost super tare să îi văd cum pregăteau mâncarea (am apucat şi să o gust şi trebuie să spun că a fost delicioasă) şi mai ales să îi aud cum vorbeau între ei în japoneză, nepărând a cunoaşte româna prea bine (cel puţini nu toţi), reuşind să mă înţeleg cu ei doar în engleză.

Un alt lucru inedit a fost faza cu stand-up comedy, la care au participat bunii şi vechii mei prieteni, Andrei şi Bujie (Kyo). Bujie m-a făcut să râd cu lacrimi la faza cu genuchiul, iar Andrei a fost cel mai tare, primind valuri de aplauze bine-meritate de la public. Bravo, Andrei! (p.s. in poza apare actul final, cand se reunesc pe scena Teddy, Andrei si Bujie, plus Dibu care canta la chitara si un tip care jongla cu o minge de fotbal)

Şi Profanatorul de Anime II m-a făcut să râd, fiind pentru mine atracţia zilei de duminică, dar deja lucrul ăsta se subînţelege. Şi tot duminică a fost şi concursul de desen organizat de către Anime-Mania. M-am înscris mai mult dintr-o şotie, ca să pot propune ca temă „yaoi cu Reactive” dar până la urmă am reuşit, spre surprinderea mea, să iau locul III. Mă aşteptam să fiu pe undeva prin jumătatea de jos a clasamentului pentru că am văzut acolo o grămadă de desene reuşite iar eu nu mai desenasem ceva de saptămâni bune, dacă nu chiar luni, şi plus că nici înainte nu desenam chiar atât de bine. Dar mi-a purtat Alex noroc, mi-a ţinut de urât şi mi-a dat sfaturi şi am avut parte de o surpriză plăcută. Ca premiu, am primit un tricou cu Nijikon, care îm vine numai bine şi care a fost preferatul meu, o insignă care s-a dus la Alex, două DVD-uri, unul cu Bleach şi unul cu Death Note (pe cel cu Bleach am forţat-o pe Alex să o ia, că nu a vrut să le ia pe amândouă, iar pe cel cu Death Note îl ţin acum pe un raft, ca bibelou), un breloc cu Nijikon (care este acum agăţat de cheile mele) şi nişte semne de carte (am păstrat unul cu Ed, iar restul le-am împărţit între Alex, Snow şi Irina). Btw, premiul nu l-am împărţit pentru că nu mi-a plăcut, I just like to share with my friends

M-am întâlnit şi cu ceva lume (pe lângă cei menţinaţi deja)…(în ordinea în care îmi vin în minte): Dragoş, Iusty (was a troll), Reactive, Maura (cu care am făcut şi poză, ferindu-mi de această dată plexul), Amy, Ioana, Grazy, Mike, Bia (Blaze the Cat), Alexandra, Ana şi Raluca, Bebe, Yume no Hime plus desigur Irina, Geo, Falcon, Krisse, Ionuţ, Alin, Gabi şi Mina cu care am şi ieşit duminică seara, alături de Alex, Yzu, Alecs şi Snow. Şi mulţi alţii care îmi scapă pe moment. Oricum, după trei ediţii de Nijikon şi două de Otaku, deja ajungi să revezi multe chipuri cunoscute la un astfel de festival.

Oh oh, şi Lord Methos (cu Kanye la noi la stand) merită un premiu special pentru modul în care l-a interpretat pe Pedobear la concursul de cosplay. De asemenea, un alt eveniment memorabil la concursul de cosplay a fost apariţia lui Kanye West („Samurai Jack had one of the best cosplays of all time! OF ALL TIME!)

And now, pics (some of them taken by Alecs)

Eu si Guts

Cutest girl at Niji

Me and the cutest girl at Niji

Alexiel, preferata mea de la cosplay

Lotsa stencils

Zack din Final Fantasy (cosplay)

Sora din Kingdom Hearts (cosplay)

Lulu, primul loc la concursul individual de cosplay

Scufita Rosie si Lupul, prezentatorii

Cu manusile lui Alex

Revistele Mangazup

Warhammer stuff

S-a jucat si Go

Tot din ciclul “Surdul nu le-aude dar le potriveste”, mergand azi sa platesc niste facturi, trec pe langa un panou “publicitar” montat de primarie pe care scria “Ganditi-va bine pe cine platiti atunci cand dati bani cersetorilor”. Dedesubt, pe un sticker, “Campania anti-manele”.

Strategica combinatia! Oare primaria are de gand sa puna capat faimoasei practici de “fara numar, fara numar”?

[edit]Pic here, pentru Toma necredinciosii ce citesc acest blog

Comentariu lasat la postul cu anti-emo.

mah..mah retardatiilor<<< rad de voi))) voi aveti macar ce este acela un emo??))))))mah voi n-aveti bani sa va luati un tricou de firma mah)) si spui ca astia emo sunt stupizi??) mah lachiosule n-ai sa ai tu haine si freze ca ei nici 2 generatii dupa tine copil handicapat)))) uuuuuu ) eu adopt stilul stiu cum <<< pot sa zic c-am bagat 2000 euro in haine ….voi??? voi n-aveti ce sa mancati mah muritori de foame)))))) CREZI CA UN EMO NU STIE SA SE IMBRACE??? MAH TOLOMACULE MAI AI SA AI UN STIL……<<<asa ca taci…….ca-ti fut 2 mai mor 3 pe langa tine…)))))) nu poti dormi noaptea ca sunt emo pe strada??sau ca unul s-a aruncat???)))) parca e mata mah) te intereseaza orice om))) vezi de treaba ta ca-ti fut un bocanc in fata retardat de om…decat ca voi…mai bn sa fiu EU<<<  raman cel mai cool…….tot cool raman……..hmmm ……asa ca taci mah tolomacule….ca asa nimeni nu va baga in seama nu are rost sa bati din gura aiurea<<<by Alles<<<

Orice comentarii sunt de prisos.

Dialog la gară, ora 9 jumate:
“Pentru personalul de Bucureşti, vă rog!”
“Nu circulă”
“Care este următorul tren atunci?”
“Rapidul de 5, ar trebui să ajungă pe la 10 şi jumătate. Personalul de 10 o să ajungă pe la 2”

Li s-a întâmplat tipilor din faţa mea, scutindu-mă de efortul de a întreba şi eu. Mă simţeam ca într-unul din bancurile cu Radio Erevan.
“Circulă personalul de la ora 10?”
“Circulă, doar că nu e personal ci rapid, nu ajunge la 10 ci la 10 jumăte şi ar fi trebuit de fapt să ajungă la ora 5 dimineaţa.”

CFR FTW!

Da!! Ne vedem azi pe seara sa facem dragoste acum sunt la serv.nu pot vb.este mag.plin Pa te pup acolo unde ati place tie mai mult ai epilato?? Te sarut la..!

SMS primit azi de la  0735427379

Ma simt… frumoasa si epilata pe deasupra

[edit si update]
I-am raspuns atunci cu “Lol” la mesaj.
Mi-a raspuns acum cateva secunde alt mesaj: “Pwp……!!”
Curios, l-am intrebat, mai mult ca sa verific: “doolshe, nu?”
Omul, serios, imi confirma: “Da….()..vrei?”
La care eu: “Bineinteles. Insa numai daca e in zona epilata”

[edit2]
A raspuns omu’: “Da so pup so ling de jos an sus simti limba cum se misca an piersicuta adanc?”
Raspunsul meu: “Poate ma pupi si in fund daca tot esti prin zona ” Nu? S-ar putea sa ii placa, as zice ca e genul lui.
Mi-a zis ca: “Numai daca este epilat piersicuta cred k este epilata?”
Cand l-am intrebat “Ai si uitat deja?” mi-a raspuns ca “Nu am uitat am presupus. o vrei so simti an pirsicuta?”
Si aici deja am inceput sa raman fara spatiu in inbox si l-am luat mai direct: “Dar parca ma cunosteai? Obvious troll is obvious dar nici chiar asa, sa iti uiti povestea. Troll, I am disappoint”

In case of pic or it didn’t happen