Header image

Inuyasha! O viata meaaaaa – capitolul XXVII

După ce îl mituiră pe Gimi Ninjalăul, Ginuyashu şi Babome se duseră să îl caute pe regele Cioabă prin imensul palat dar… stupoare! Toate camerele erau goale! Nimeni nu era înăuntru! Pe măsură ce înaintau însă prin palat, manelele începeau să se audă din ce în ce mai tare. La început erau ca un zumzăit indescifrabil însă începuseră treptat să se distingă, din nefericire pentru ei aş adăuga, versuri de un lirism nemaiîntalnit de pe vremea când scotea interjecţii pe gură omul de Neanderthal.

„Astăzi e o zi belea,

Se mărita fata mea,

Îşi ia un soţ mafiot,

Mare şef şi bagabont.

Fata e adevărată,

E bengoasă şi versată,

Iar băiatu-i amiral,

E de-al nostru, cocălar.

Să trăiască mirele

Şi să-i crească kilele,

Să trăiască a lui mireasă,

Şi să măture prin casă,

Să trăiască naşii mari,

Să dea bani la lăutari!”

se auzi pe ritmuri de acordeon din spatele unei uşi: taranca, tanca, taranca tanca. Ţambalul făcea: tâng, tâng, tâng, tâng; orga tinca tinca, tinca tinca; lăutarii: lai lai lai şi le le le iar vecinii rockeri: Huo!!! Mama voastră de manelişti care v-a făcut să ascultaţi porcăria aia de muzică.

Aici trebuie să fie lumea, spuse Ginuyashu şi deschise temător uşa. Stai în spatele meu, Babome.

În spatele uşii îi aştepta o lume mirifică, o lume ca în basme. Pe o pajişte imensă se aflau mii de ţigani care dansau pe ritmuri de lăutărească şi manele, pirande care dădeau din buric, grătare cu mici şi friptură, lăzi de bere şi butoaie cu vin, merţane şi bemwee parcate la umbra copacilor şi lăutari graşi, cu chelia pieptănată, transpiraţi şi burtoşi care lălăiau pe limba păsărească lor versuri precum:

„Eu este baştan şi arunc cu dolarii,

Am şi un merţan, să moară adversarii,

Eu e căpitan şi arunc cu banii,

De geloşi pe mine moare toţi ţiganii!”

Iar unul mare şi cu un burdihan cat fiţele Oanei Zărvăianu urla cât îl ţineau plămânii:

„Am burta mare!

Am burta mare!”

Şi fetele ce încercau să-i ţină pantalonii să nu alunece după el îl acompaniau: „Da chiar o are, da chiar o are!”

Însă în toată mulţimea aceea colorată şi la propriu şi la figurat, regele era de negăsit, aşa că Ginuyashu se gândi la un mod de a-i atrage atenţia. Se duse la lăutarul burtos, îi şopti ceva la ureche iar acesta luă microfonul şi făcu o dedicaţie:

„De la Ginuyashu Pericard de Rocă, pentru imensitatea sa, jupânu regele Cioabă, îmblânzitorul de lei, ăl mai rege dintre împăraţi, senator şi deputat şi ăl mai ciumeg şi bazat, şi pentru femeia sa, lumina ochilor săi când poartă ochelari de soare, doamna Robineta, cea mai valabilă femeie din Ieuropa, a dat 1000 de euroi! Fără număr, fără număr!”

Auzind această inedită şi poetică dedicaţie, un falnic şi mândru bărbat ( aşa scria pe tricoul lui, „Falnic şi mândru” ) se ridică de pe un tron făcut în întregime şi în totalitate din aur şi încrustat cu platină, şi spuse cu o voce ca de tunet:

-Cine a făcut această dedicaţie?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>